Un secret al corpului uman, dezvăluit cu ajutorul unui microscop minuscul
Un mini-microscop conceput de o companie franceză a permis descoperirea unei structuri din anatomia umană rămasă până acum neobservată, ce ar putea juca un rol în propagarea cancerelor, informează AFP.
Într-un studiu publicat în această săptămână de revista Scientific Reports, cercetătorii americani au prezentat pe larg această descoperire a unei structuri noi din anatomia umană, considerată un posibil nou organ, denumit interstiţiu.
Deşi alţi cercetători contestă termenul de "organ", pe care îl consideră exagerat, această descoperire ar putea avea implicaţii importante pentru o mai bună cunoaştere a evoluţiei cancerului.
Interstiţiul este o vastă reţea de ţesuturi, prezentă sub piele, în jurul anumitor organe (plămâni, sistemul digestiv, sistemul urinar) şi în jurul arterelor şi venelor.
Până acum, oamenii de ştiinţă credeau că aceste ţesuturi erau compacte. În realitate, potrivit noului studiu, ele sunt constituite dintr-o multitudine de compartimente umplute cu o substanţă lichidă.
Autorii studiului compară aceste ţesuturi cu "o autostradă de fluide în mişcare", care ar putea astfel să favorizeze propagarea cancerului în tot corpul.
Structura formată din aceste ţesuturi a rămas mult timp necunoscută din cauza tehnicilor clasice de microscopie. Pentru a observa un ţesut la microscop, acesta este prelevat, preparat cu produse chimice şi decupat în lamele fine.
În cazul interstiţiului, această tehnică ridică probleme, întrucât ea goleşte ţesuturile de fluide şi le striveşte "după modelul unui imobil care se prăbuşeşte", potrivit unui comunicat transmis de autorii studiului. Consecinţa: la microscop, aceste ţesuturi par compacte, iar acest lucru este fals.
O nouă tehnică, dezvoltată de compania franceză Mauna Kea Technologies, a permis cercetătorilor să descopere adevărata natură a acestor ţesuturi. Tehnica, denumită endomicroscopie confocală cu laser, constă în plasarea unui microscop minuscul direct în corpul pacienţilor.
"Putem să observăm ţesuturi în mediul lor natural, in vivo, fapt ce permite medicilor să îmbunătăţească în mod considerabil diagnosticarea şi tratamentul pentru o serie de patologii", a explicat Sacha Loiseau, directorul general şi fondatorul Mauna Kea Technologies.
În cazul interstiţiului, descoperirea a fost făcută din întâmplare, cu ocazia examinării căilor biliare ale unui pacient, folosind această tehnică.
Ea se bazează pe utilizarea fibrei optice, în combinaţie cu un sistem de scanare cu laser.
"Medicul plasează un endoscop în corpul pacientului, iar mica noastră sondă (cu dimensiuni cuprinse între 0,8 milimetri şi 2,5 milimetri) intră în endoscop şi se poziţionează în locul dorit", a explicat Sacha Loiseau, a cărui companie este activă în principal în Statele Unite şi China.
Bolile pentru care noua tehnologie este cel mai utilizată sunt afecţiunile gastroesofagiene, cancerul pancreatic, cancerul de vezică, cancerul pulmonar şi maladiile inflamatorii cronice ale intestinului, precum boala Crohn.AGERPRES

Ştiri din .ro
Ce s-a întâmplat cu fondatorul Alibaba. China încearcă să oprească speculațiile privind dispariția acestuia
Dezvoltare aplicații mobile – de ce te interesează
La luptă cu WhatsApp! Platforma de mesaje Signal și-a rezolvat problemele tehnice
Apple va lansa două laptopuri MacBook Pro
Cea mai mare platformă de comerț ilegal de pe DarkNet a fost anihilată
WhatsApp sperie utilizatorii. Ce aplicații de mesagerie online i-ar putea lua locul
Eveniment spectaculos la început de an. Când se va putea vedea ploaia de meteoriți
NASA sărbătorește 20 de ani pe Stația Spațială Internațională
Atenție! Cum funcționează pe WhatsApp noua înșelătorie de Anul Nou
Top platforme de magazine online pentru 2021
Tipuri de malware care vă pot compromite echipamentele
(P) Alegerea perfectă pentru o petrecere, acasă sau la job Transformă-ți viața după bunul tău plac împreună cu Akai
