Vehiculul spaţial Shenzhou-12 a fost lansat noaptea trecută, cu trei astronauți chinezi la bord. Acesta s-a conectat la modulul central al viitoarei staţii spaţiale chineze (CSS), aflată în curs de asamblare, a anunţat agenţia spaţială a Chinei, citată de AFP.
Andocarea fost realizată prin procedură automatizată. Misiunea reprezintă primul zbor spaţial al Chinei cu echipaj uman din ultimii 5 ani. Astronauții vor rămîne în spațiu timp de 3 luni și vor contribui la construirea stației spațiale, care va fi gata în 2022. Aceștia vor realiza lucrări de mentenanţă, instalarea unor dispozitive, ieşiri în spaţiu, pregătirea misiunilor pentru asamblarea staţiei şi asigurarea sejururilor pentru echipajele viitoare.
Tianhe, modulul principal şi centrul de control al viitoarei staţii chineze, a fost plasat la sfârşitul lunii aprilie pe o orbită terestră joasă, la o altitudine de 350 - 390 de kilometri. Pe lângă acest modul aflat deja pe orbită, vor mai fi lansate ale două module în 2022 și vor permite astronauţilor chinezi să realizeze experimente în biotehnologie, medicină, astronomie şi tehnologii spaţiale.
Viitoarea stație spațială chineză se va numi Tiangong "Palatul celest" și va semăna cu fosta staţie sovietică MIR (1986-2001). Aceasta va funcționa timp de circa 10 ani.
Misiunea Shenzhou-12 este a treia lansare din totalul de 11. Alte patru misiuni cu echipaje de astronauţi vor mai merge în spațiu.
SUA a refuzat participarea Chinei la proiectul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), din care fac parte SUA, Rusia, Canada, Japonia şi UE și care ar trebui să îşi încheie durata de funcţionare în 2024, dar este posibil să se prelungească până în 2028.
"Suntem pregătiţi să cooperăm cu orice ţară care se angajează în favoarea utilizării pacifiste a spaţiului", a declarat Ji Qiming, un înalt reprezentant al agenţiei chineze pentru misiuni cu echipaj uman (CMSA).