Wilhelm Ostwald - Premiul Nobel pentru Chimie 1909

Wilhelm Ostwald a urmat primii ani de şcoală la gimnaziul din localitate, după care, devenind pasionat de chimie, a urmat facultatea de profil a Universităţii din Dorpat.

Wilhelm Ostwald a urmat primii ani de şcoală la gimnaziul din localitate, după care, devenind pasionat de chimie, a urmat facultatea de profil a Universităţii din Dorpat. După absolvirea facultăţii, în 1875, a obţinut postul de asistent al profesorului Arthur von Oettingen, apoi a lucrat ca asistent al profesorului Carl Schmidt. Aceasta a fost, după cum a declarat şi el, perioada care i-a stabilit calea în domeniul chimiei. După un timp provizoriu la Universitatea din Dorset şi la Institutul Politehnic din Riga, a devenit profesor de chimie fizică la Universitatea din Leipzig, unde a rămas până la finalul ca­rierei sale de profesor.

Filosofie? Retragerea din chimie nu a însemnat pentru Wilhelm Ostwald şi retragerea din viaţa publică, astfel că savantul a găsit un nou domeniu spre care să-şi canalizeze talentele ştiinţifice şi organizatorice: filosofia. A publicat o serie importantă de lucrări în acest domeniu: “Imperativul energetic”, “Filosofie naturală modernă”, “Piramida ştiinţelor”. A fost însă şi o parte activă în viaţa publică: a sprijinit mişcarea pacifistă a clasei mijlocii şi era interesat de reformele educaţionale.

Recunoaştere. Wilhelm Ostwald a avut o intensă viaţă ştiinţifică, care i-a oferit multe satisfacţii. A fost laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1909, iar în perioada de profesorat la Universitatea din Leipzig a avut elevi faimoşi, care, la rândul lor, au câştigat Premiul Nobel. Este vorba despre August Arrhenius în 1903, Jacobus Henricus van’t Hoff în 1901 şi Walther Herman Nernst în 1920.

Cataliza

Activitatea experimentală a lui Wilhelm Ostwald a început în 1875, cu investigarea legii acţiunii unei mase de apă în relaţie cu probleme de afinitate chimică, în care a pus accentul pe electrochimie. Ostwald a fost un pionier în domeniul electrochimiei şi cel care a pus bazele chimiei fizice. De obicei, îi este atribuită invenţia Procesului Ostwald, brevetat în 1902, care este folosit în producţia acidului azotic. O altă mare descoperire este legea diluării, care-i poartă şi numele. La 50 de ani de la descoperirea catalizei, de către Berzelius, Wilhelm Ostwald a condus o serie de studii pentru a determina forţa relativă a acizilor şi a bazelor. Printre altele, cu ajutorul acestor experimente a aflat că rata la care au loc diverse procese, sub acţiunea acizilor şi bazelor, poate determina forţele relative ale celor din urmă. Prin intenşii ani de cercetare ştiinţifică a pus bazele procedurii de studiere a ratelor de reacţie şi a pus într-o nouă lumină natura proceselor catalitice. Noţiunea de mol a fost introdusă în chimie, în jurul anului 1900, tot de Ostwald, pentru a defini greutatea moleculară a unei substanţe.

În 1909, Ostwald a fost laureat al Premiului Nobel, “ca recunoaştere a experimentelor sale de cataliză şi a investigării principiilor fundamentale ce guvernează echilibrul chimic şi ratele de reacţie”. Totuşi, oamenii de ştiinţă din domeniul chimiei îi sunt îndatoraţi lui Wilhelm Ostwald pentru o avansare rapidă în teoriile chimiei generale. Pe lângă chimie a fost pasionat şi de pictură, iar spre sfârşitul vieţii îşi fabrică singur pigmenţii şi a devenit interesat de teoria şi mixarea culorilor.

CV

Data nasterii

2 septembrie 1853

Locul nasterii

Riga, Letonia

Cariera

1875 – începe munca experimentală;

1877 – predă ca lector neplătit la Universitatea Dorpat;

1881 – se angajează ca profesor în domeniul chimiei la Institutul Politehnic din Riga;

1887 – devine profesor de chimie fizică la Universitatea din Leipzig;

1894 – fondează Societatea Electrochimică Germană;

1906 – se retrage din viaţa ştiinţifică;

1909 – este laureat al Premiului Nobel pentru Chimie;

4 aprilie 1932 – moare la Leipzig.