x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă William Bragg - Premiul Nobel pentru Fizică 1915

William Bragg - Premiul Nobel pentru Fizică 1915

08 Noi 2007   •   00:00

William Bragg, primul dintre cei trei copii ai familiei Bragg, a fost un copil singuratic şi timid, dar cu o pasiune surprinzătoare pentru matematică. După moartea mamei sale, cănd el avea numai 7 ani, a locuit cu unchiul său, chimist, care a avut o influenţă majoră asupra tănărului William.

William Bragg, primul dintre cei trei copii ai familiei Bragg, a fost un copil singuratic şi timid, dar cu o pasiune surprinzătoare pentru matematică. După moartea mamei sale, cănd el avea numai 7 ani, a locuit cu unchiul său, chimist, care a avut o influenţă majoră asupra tănărului William. După ce a urmat cursurile Colegiului King William, din Mann, de unde a rămas marcat de influenţe religioase prea puternice, afirmănd că a fost ingrozitor timpul petrecut acolo, a fost admis la Facultatea de Matematică a Universităţii din Cambridge, in anul 1881, unde a studiat sub indrumarea profesorului dr E.J. Routh. Mai tărziu a studiat fizica la Laboratorul Cavendish, departamentul de fizică, din cadrul aceleiaşi universităţi.

PROFESORUL. Din anul 1885 şi-a inceput cariera in domeniul pedagogiei. S-a străduit să devină un lector apreciat şi s-a specializat in conceperea dispozitivelor şi echipamentelor necesare pentru cursurile practice. Din 1904 şi-a inceput cariera in domeniul cercetării ştiinţifice, care a acoperit mai multe domenii din fizică, avănd un mod straniu de a progresa: Bragg alegea un subiect pe care il studia, aducea contribuţii importante, apoi renunţa la acesta. Studiul efectuat asupra radiaţiilor alfa, beta şi gamma şi descoperirea faptului că, atăt radiaţiile gamma, căt şi radiaţiile X se comportă ca nişte particule i-au adus titlul de membru al Royal Society. William Bragg a fost decorat cu ordinul CBE (Commandor of the British Empire), in anul 1917, şi, trei ani mai tărziu, numit cavaler, şi a fost ales director al Royal Society in 1935. Bragg a scris "Christmas Lectures" pentru copii, care a devenit cea mai văndută carte după momentul apariţiei.

Inovator

Interesul pentru ştiinţă nutrit de William Bragg, impreună cu pasiunea fiului său, Lawrence, pentru acest domeniu au dus la punerea bazei unei noi ramuri ştiinţifice: analiza difracţiei radiaţiilor X pe reţele cristaline, urmănd observaţia lui Max von Laue, care arăta că lungimea de undă a radiaţiilor X este de acelaşi ordin de mărime cu distanţa dintre atomii vecini dintr-o reţea cristalină. Ei au evidenţiat şi faptul că acestea sunt un instrument bun pentru a studia structura cristalelor. Metoda difracţiei radiaţiilor X pe cristale a permis determinarea experimentală a lungimii lor de undă şi a spectrului acestora, aceste cercetări aducăndu-le Premiul Nobel pentru fizică in anul 1915. William Bragg a conceput un dispozitiv pentru observarea difracţiei de raze X, numit spectograf cu cristal, cu ajutorul căruia, variindu-se unghiul şi măsurănd unghiurile corespunzătoare maximelor de difracţie, se poate deduce spectrul lungimilor de undă ale fasciculului de raze X.

Cv

Data naşterii - 2 iulie 1862

locul naŞterii - Cumberland, Marea Britanie

Carieră

1885-1908 profesor emerit in matematici aplicate şi fizică la Universitatea din Adelaide, Australia

1912 - a publicat lucrarea "Studii in radioactivitate"

1915 - a primit Premiu Nobel pentru fizică, alături de fiul său, Lawrence Bragg

1923 - profesor de chimie la Institutul Regal

1924 - moare la 86 de ani

Spectrograful

William Bragg s-a concentrat pe identificarea unei modalităţi de a măsura modul in care care se pot determina lungimile de undă ale fasciculelor de raze X. Pentru aceasta, el a construit un spectrograf cu cristal, care permitea acest tip de măsurători. Mai mult, aparatul permitea măsurători de mare fineţe asupra structurii cristalelor traversate de razele X.

×