x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget 2011, Anul Omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii

2011, Anul Omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii

de Luminita Ciobanu    |    07 Feb 2011   •   18:54

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis anul trecut, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca anul 2011 să fie declarat “An omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii”. Astfel, în 2011, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi din străinătate vor  organiza conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti despre Tainele Sfântului Botez şi Sfintei Cununii, din punct de vedere istoric şi mai ales al semnificaţiei teologice şi existenţiale. De asemenea, profesori de la instituţiile de învăţământ teologic ortodox vor realiza studii, comentarii, bibliografii cu conţinut biblic, istoric, dogmatic, liturgic, omiletic-catehetic, pastoral-social despre cele două Sfinte Taine, despre rolul familiei creştine din punct de vedere religios, spiritual, cultural şi social şi apărarea instituţiei sacre a familiei în faţa provocărilor contextului contemporan secularizat. O atenţie specială va fi acordată celor două Sfinte Taine în cateheza ortodoxă, ora de religie şi programul catehetic al Patriarhiei Române “Hristos împărtăşit copiilor”.

Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2011 se va trata tema “2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, care va fi aprofundată la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2011 sau la una dintre conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care o va stabili fiecare eparhie.
în toamna anului 2011, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română şi va fi organizată o expoziţie tematică cuprinzând cele mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri şi vitralii care reflectă Botezul şi familia creştină în arta bisericească ortodoxă.

×