x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget 40 de internauţi utilizatori de DC++, "ochiţi" de Poliţie

40 de internauţi utilizatori de DC++, "ochiţi" de Poliţie

de Alexandru Radescu    |    22 Iul 2010   •   00:00

Inspectorii Asociaţiei Industriei Muzicale din România au monitorizat şi adunat probe împotriva a 40 utilizatori ai soft-ului DC++, prin care au "urcat" pe internet fişiere muzicale fără a avea dreptul de a o face.

Potrivit AIMR, persoanele vizate au încălcat Legea nr. 8/1996:
"Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi" (art. 139, Legea nr. 8/1996) a operelor, inclusiv opere muzicale.

AIMR trimite dosarele cu probe la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul fiecărui inspectorat judeţean de poliţie, serviciu îndreptăţit să înceapă cercetarea prin percheziţie domiciliară.


Pe "lista neagră" a lunii iunie 2010, AIMR nominalizează municipiile Bucureşti, Miercurea Ciuc, Craiova, Sfântu Gheorghe, respectiv mai multe localităţi din judeţele Cluj, Gorj, Neamţ, Vrancea, Giurgiu, Suceava, Botoşani şi Ilfov.

Cu 913 hub-uri active în iulie 2010, România conduce detaşat în topul ţărilor monitorizate de IFPI (International Federation of the Phonographic Industry), fiind urmată la mare distanţă pe locul 2 de Italia, cu 526 de hub-uri; în topul negativ mai figurează Franţa, Rusia, Ungaria, Suedia, Finlanda, Polonia, pe locul 10 situându-se SUA, cu 143 de hub-uri monitorizate.

Potrivit AIMR, media înregistrată pe huburile DC++ în România a fost de 75.000 de utilizatori zilnic pe parcursul lunii iunie, cu vârfuri de peste 100.000 de utilizatori activi în orele serii şi la sfârşit de săptămână. Cantitatea totală de informaţie partajată pe hub-urile româneşti la ora 17:00, într-o zi de luni, de exemplu, depăşeşte 17.000 TB, putând fi echivalată cu peste 4 miliarde de piese muzicale în format mp3 sau 24 milioane de exemplare de filme în format xvid.

Monitorizările online realizate de AIMR au caracter permanent, dosarele cu probe contra altor utilizatori care încalcă legea urmând a fi trimise Poliţiei în luna iulie.

×
Subiecte în articol: internet