Telefoanele inteligente ne surprind pe zi ce trece mai mult, dar nu ne-am fi gândit, cel puţin în această perioadă, că am putea cât de curând să avem parte de telefoane care "gândesc" şi "văd" asemeni unei fiinţe umane.
Pentru a realiza acest lucru, gigantul, care este acum cea mai valoroasă companie din lume, detronând Apple, s-a asociat cu o companie specializată pe producţia de cipuri care pot adăuga funcţii noi computerelor.
Următorul telefon Android ar putea „vedea” precum o fiinţă umană. Google a declarat recent că va integra o funcţie denumită „deep learning” în sistemul de operare al Android, dispozitivele putând astfel să folosească algoritmi pentru a recunoaşte detaliile din fotografii şi pentru a procesa informaţia asemeni unei persoane.
Cu noile funcţii, telefoanele ar putea detecta imaginile pe care le văd, fără a fi cuplate la internet, potrivit raportului Google. Ar putea, totodată, să detecteze semnele de circulaţie sau să citească unele cuvinte pe care le văd, apoi să înregistreze datele în telefon şi să le proceseze.
„Colaborarea noastră cu Movidius validează proiectarea unor noi categorii de produse, nemaivăzute”, spune Blaise Agϋera y Arcas, directorul Departamentului pentru inteligenţă electronică al Google.
Citește pe Antena3.ro