x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Al Vostro, Dell 3360

Al Vostro, Dell 3360

de Alexandru Radescu    |    15 Sep 2012   •   21:00
Al Vostro, Dell 3360

Perioada in care am avut la teste portabilul Dell Vostro 3360 mi-a reamintit ca un computer trebuie sa fie mai intai "o unealta" de munca. Designul vine pe locul II.

Plecat fiind la Berlin, pentru o noua editie IFA (cel mai mare targ de electronice din Europa), aveam mare nevoie de un notebook "usor si subtire" inainte de toate. Sa colinzi toate halele imensului targ, ore in sir, te obliga sa porti in rucsac o greutate cat mai mica, nelipsindu-te insa de laptop, aparat foto, smartphone (x2), agenda...

S-a ivit posibilitatea de a lua cu mine acest model si nu am ezitat. Modelul, dotat cu ecran de 13,3 inci, cantareste doar 1,6 kilograme, cu o grosime sub 30mm. Din punct de vedere hardware, este echipat cu Intel Core i5 (Ivy Core, generatia a treia), 4GB RAM, stocare 320GB, Intel HD Graphics 4000, USB 3.0 si 2.0, fara unitate optica. Nu lipseste port-ul HDMI, nici cel VGA iar cititorul de carduri este amplasat in partea dreapta. Un alt aspect pozitiv a fost acela legat de tastatura: sunt spatii intre taste, ceea ce pe mine ma ajuta foarte mult la rapiditate in scris.

Producatorul il integreaza in categoria business. Un notebook business potrivit pentru nevoile mele de jurnalist pe drumuri, prin modul in care au fost combinate toate detaliile tech&structura.

Si totusi nu "perfect". Singura problema de care m-am lovit a fost cea legata de... touchpad. Pur si simplu era nevoie de doua-trei atingeri ("loviri" mai precis) pentru a prelua o comanda. In acest conditii am fost nevoit sa folosesc masiv una dintre cele doua taste/butoane de langa touchpad (si nu doar pentru "click dreapta"). A functionat perfect!

In ceea ce priveste bateria (4 celule), timpul de utilizare pe Wi-Fi a fost in jur de 5 ore.

Dell Vostro 3360 poate fi achizitionat la pret de 3.200 lei.

×