x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Amenzi de 100.000 de lei, în 2009, pentru mesaje comerciale nesolicitate

Amenzi de 100.000 de lei, în 2009, pentru mesaje comerciale nesolicitate

25 Feb 2009   •   00:00

Cuantumul amenzilor pentru mesaje comerciale nesolictate a ajuns în acest an la 100.000 de lei, respectiv 18 sancţiuni, potrivit unui raport al Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii.



Astfel, şase companii au fost sancţionate pentru netransmiterea informaţiilor solicitate de ANC: S.C. Prestige Car Imports S.R.L. (10.000 lei), S.C. Altfel S.R.L. (5.000 lei), S.C. ALL Educational (5.000 lei), S.C. Finit Consult & Management S.R.L. (5.000 lei), S.C. Neoti Impex  Com Prod S.R.L. (5.000 de lei) şi S.C. Evolva Telecom S.R.L. (5.000 de lei). Patru persoane fizice au fost, de asemenea, amendate cu sume de cate 5.000 de lei pentru netransmiterea informaţiilor solicitate. Companiile S.C. Schuller Eh Klar S.R.L. si S.C. Karpaten Turism S.R.L. au fost amendate cu suma de 1.000, respectiv 5.000 de lei pentru efectuarea de comunicări comerciale nesolicitate. Până la finele acestei săptămâni, ANC va finaliza încă şase investigaţii aflate în desfăşurare în cazuri de încălcare a legii comerţului electronic. La nivelul anului trecut au fost aplicate 17 amenzi.

 "Anul trecut am primit peste 1.000 de reclamaţii privind comunicările comerciale nesolicitate şi investigaţiile au ajuns să dureze foarte mult tocmai din lipsa de cooperare din partea celor implicaţi. De aceea am decis să aplicăm amenzi foarte mari pentru cei care refuză în mod repetat să furnizeze informaţiile de care Autoritatea are nevoie pentru finalizarea investigaţiilor," a declarat Liviu Nistoran, presedintele ANC.

Investigarea reclamaţiilor privind transmiterea de comunicări comerciale nesolicitate se desfăşoară conform unei proceduri care necesită cooperarea mai multor factori: petentul, pe de-o parte, care trebuie să asigure Autorităţii toate probele pe care aceasta le solicită, dar şi furnizorii de servicii de acces la internet, cărora li se solicită date privind identitatea posesorilor anumitor IP-uri. Într-o ultima etapă a investigaţiei, persoanei reclamate i se solicită să prezinte dovada acordului destinatarului de a primi comunicari comerciale. Dacă acest acord lipseşte, atunci persoana reclamată poate fi sancţionată cu amenzi contravenţionale de la 1.000 până la 50.000 de lei.

ANC-ul intenţionează declanşarea unei campanii de informare în ceea ce priveste aspectele comunicării comerciale nesolicitate "atât prin descurajarea celor care fac spam, cât şi prin educarea utilizatorilor de e-mail, care se pot proteja mai bine, dacă au suficiente informaţii".

×
Subiecte în articol: IT comerciale s.r.l