Profitul net al producătorului finlandez de telefoane mobile Nokia a crescut de la 891 de milioane de euro în 2009 la 1,85 de miliarde de euro anul trecut, iar vânzările au avansat cu 4%, la 42,4 miliarde de euro.
“În 2010, vânzările şi profitabilitatea au beneficiat de îmbunătăţirea condiţiilor economice şi financiare, care umează unei deteriorări semnificative a cererii în a doua jumătate din 2008 şi în 2009”, menţionează raportul Nokia, citat de Mediafax.
Compania a investit în 2010 în cercetare şi dezvoltare 5,9 miliarde de euro. Angajaţii din acest sector reprezentau, la finele anului trecut, 27% din totalul personalului. Cheltuielile pentru vânzări şi marcheting au stagnat, la 3,9 miliarde de euro. Costurile administrative şi generale au rămas, de asemenea, la acelaşi nivel ca în 2009, de 1,1 miliarde de euro.
Livrările industriei de telefoane mobile au crescut anul trecut cu 10%, potrivit estimărilor preliminare ale companiei finlandeze, care apreciază că în 2010 a avut o cotă de piaţă (în funcţie de numărul de aparate vândute) de 32%, faţă de 34% în 2009.
Anul trecut, încasările din Europa au avut o pondere de 34% în total, faţă de 36% în anul precedent. Cele mai importante pieţe, din punct de vedere al vânzărilor, au fost China, India, Germania, Rusia, SUA, Brazilia, Marea Britanie, Spania, Italia şi Indonezia, aceste ţări aducând un aport de 52% la încasări.