x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Avenir Telecom angajează fostul director de vânzări al Orange România

Avenir Telecom angajează fostul director de vânzări al Orange România

de Cristian Ionescu    |    09 Iul 2009   •   00:00

Retailerul francez de produse şi servicii de telefonie mobilă Avenir Telecom Grup, care deţine reţeaua de magazine Internity, a numit-o în funcţia de director general al operaţiunilor din România pe Rodica Cazangiu, fost director vanzari Orange România.



Potrivit companiei, până în prezent, poziţia de director general era liberă, operaţiunile de pe piaţa locală fiind coordonate de Philippe Augan, director internaţional al Avenir Telecom Group.

Cazangiu are o experienţă de peste 25 ani în industria IT&C, printre angajatorii anteriori numărându-se operatori globali de telefonie precum Telefonica şi Orange. Ea a coordonat forţa de vânzări şi distribuţie la nivel naţional a companiei Orange România.

Grupul francez de distribuţie de produse şi servicii de telecom este prezent în România din 1999 şi operează 121 de magazine Internity, distribuitor exclusiv al Cosmote. Compania are, pe plan local, 500 de angajaţi.

×
Subiecte în articol: IT