Motorola va separa divizia producătoare de telefoane mobile, care se confruntă cu pierderi, de restul operaţiunilor sale, pentru a forma două companii distincte, anunţul determinând avansul cu peste 10% al cotaţiei acţiunilor companiei.
Motorola va separa divizia producătoare de telefoane mobile, care se confruntă cu pierderi, de restul operaţiunilor sale, pentru a forma două companii distincte, anunţul determinând avansul cu peste 10% al cotaţiei acţiunilor companiei. În urma reorganizării, Motorola va fi formată din două divizii, Mobile Devices şi Broadband & Mobility Solutions. Cea de-a doua divizie va reuni echipamentele de reţele, precum şi operaţiunile din domeniul aparaturii destinate siguranţei publice şi a companiilor. Măsura va consta în distribuirea, scutită de impozitare, a titlurilor între acţionari şi ar putea fi finalizată în 2009, a anunţat compania. Cota deţinută de Motorola pe piaţa telefoanelor mobile a scăzut, iar compania se află în prezent pe poziţia a treia în topul marilor producători, după Nokia şi Samsung.
Motorola a început deja să caute, la nivel internaţional, un director pentru divizia producătoare de telefoane mobile, a declarat directorul general al grupului, Greg Brown.
Citește pe Antena3.ro