x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget BUSINESS / Noi negocieri Microsoft –Yahoo!

BUSINESS / Noi negocieri Microsoft –Yahoo!

01 Dec 2008   •   00:00

Microsoft poartă negocieri pentru preluarea diviziei de căutări online a Yahoo! pentru 20 miliarde de dolari, însă producătorul american de software exclude o ofertă de preluare integrală a gigantului web, după încercarea similară eşuată în vară.



Potrivit Sunday Times, propunerea face parte dintr-o tranzacţie mai complexă, Microsoft urmând să susţină o nouă conducere a Yahoo!. Analiştii consideră că momentul este potrivit pentru ca cele două companii să ajungă la un acord, după ce directorul general al Yahoo!, Jerry Yang, cofondator al companiei şi opozant al preluării de către Microsoft, a anunţat că demisionează. Prin noua înţelegere, Microsoft vizează dreptul de a administra operaţiunile de căutare pe internet pe o perioadă de zece ani, cu opţiunea de a achiziţiona divizia în primii doi ani pentru 20 de miliarde de dolari.

×
Subiecte în articol: IT