x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Oficial în dicţionare: 'hashtag' şi 'selfie'

Oficial în dicţionare: 'hashtag' şi 'selfie'

22 Mai 2014   •   17:13
Oficial în dicţionare: 'hashtag' şi 'selfie'

 Dicţionarul Le Petit Robert are în noua sa ediţie circa 150 de cuvinte noi, dintre care unele provin din limbajul specific noilor tehnologii - 'hashtag', 'selfie' şi altele, notează cotidianul Le Parisien.

Au existat '600 de pretendenţi la intrarea în paginile noului dicţionar, iar un sfert au fost acceptaţi în noua ediţie care va apărea pe 28 mai', arată cotidianul. 'Este o alegere foarte dificilă', spune lingvistul Alain Rey, consilier editorial pentru dicţionarul Robert. 

Limbajul specific noilor tehnologii câştigă teren, constată ziarul. Au apărut astfel cuvinte ca 'hashtag' (cuvânt cheie precedat de semnul diez, care arată categoria tematică, facilitând căutarea de comentarii pe internet) şi 'selfie' (autoportret digital, realizat în general cu un smartphone şi postat pe reţelele de socializare).

Nu ar mai trebui să se vorbească de anglicisme sau americanisme, ci de 'californisme', întrucât cea mai mare parte a cuvintelor nou introduse în dicţionar provine de pe coasta de vest a Statelor Unite, îndeosebi din Silicon Valley, explică expertul, care ironizează de asemenea şi termenul 'cyberattaque' (atact cibernetic - act de piratare informatică pe internet). 

În noua ediţie a dicţionarului se regăsesc cuvinte din limbajul cotidian, care trimit la noi obiceiuri de consum, deplasare şi divertisment în Franţa. Odată cu răspândirea ţigării electronice, a apărut în Robert seria de cuvinte 'vapoter' (a fuma o ţigară electronică), 'vapotage' şi 'vapoteur'. (Agerpres)



×
Subiecte în articol: petit robert 'hashtag selfie