x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Cladirile high-tech, ecologie si economie

Cladirile high-tech, ecologie si economie

27 Oct 2004   •   00:00

Incet, incet, in materie de arhitectura urbana, Statele Unite nu se vor mai mandri cu zgarie-norii, ci cu cladiri high-tech. Ferestre care capteaza energie solara, transformand-o in "combustibil" care incalzeste apa din locuinta; senzori care masoara nivelul dioxidului de carbon dintr-o incapere, iata cateva inovatii care fac parte din structura unor cladiri de peste ocean (se arata intr-un material USA Today).

ALEXANDRU RADESCU

VIZIONARI. Orasele viitorului nu mai par atat de indepartate
Ideea de la care s-a pornit pentru crearea unor tehnologii si materiale de constructie noi a fost aceea a "economisirii energiei". De la "criza energiei" din 2000, cand California a trecut printr-un adevarat soc, echipe de cercetare si companii au venit cu idei si produse. In acelasi an s-a lansat programul LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) prin care se monitorizeaza modul in care se realizeaza noile constructii din punct de vedere al impactului asupra mediului.

O NOUA VIZIUNE. Astfel, in prezent exista scoli in care aparatele de aer conditionat se opresc automat cand o fereastra este deschisa. La aeroportul Fort Worth din Dallas exista senzori care controleaza instalatiile de iluminat, astfel ca lumina electrica scade in intensitate cand afara este soare si invers atunci cand cerul este innorat. Noile tehnologii isi fac aparitia pe langa proiecte mai vechi, cum ar fi acela al "acoperisului verde". Este vorba de un strat de vegetatie pe acoperis, ajutand cladirile sa retina caldura iarna si sa fie mai racoroase vara.

×
Subiecte în articol: IT