x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Computerul dauneaza grav sanatatii

Computerul dauneaza grav sanatatii

01 Mai 2004   •   00:00

Un barbat in varsta de 32 de ani a capatat o boala care i-a pus viata in pericol din cauza faptului ca petrecea 12 ore pe zi in fata computerului. Prin urmare, cei ce raman indelung lipiti de calculator sunt sfatuiti sa ia pauze dese si sa faca exercitii.

CRISTIAN IONITA

Medicii neozeelandezi spun ca pacientul nu se ridica de pe scaun perioade foarte indelungate de timp, motiv pentru care a capatat o boala periculoasa: tromboza. Echipa condusa de doctorul Richard Beasley, de la Institutul de Cercetari Medicale din Noua Zeelanda, a denumit aceasta varianta a bolii „e-tromboza", pentru ca este strans legata de utilizarea computerului.

CAUZA. Potrivit revistei de specialitate „The European Respiratory Journal", tanarul a fost foarte aproape de moarte. In timp ce statea in fata monitorului, in venele sale de la picioare se dezvolta un cheag de sange, care a ajuns la o dimensiune periculos de mare. Dupa un timp, cheagul s-a desprins si a ajuns in plamani. Nu este un lucru neobisnuit sa se formeze cheaguri minuscule de sange in venele picioarelor, dar acestea se dizolva dupa reluarea activitatii, spun cercetatorii.

Initial, pacientul neozeelandez simtea o durere in piept atunci cand inghitea. Dupa zece zile durerile au disparut, dar a inceput sa aiba dificultati respiratorii. Dupa inca o luna, tanarul a fost internat in spital dupa ce si-a pierdut cunostinta, viata sa fiind pusa in pericol. Pana sa ajunga la spital, el a continuat sa munceasca. Dupa cateva saptamani de tratament, pacientul s-a inzdravenit.

SFATURI. Potrivit dr. Richard Beasley, patania tanarului obsedat de computere este similara cu cea a celor care petrec prea mult in avion. Acestora, medicii le recomanda sa faca exercitii pentru picioare, spate, gat si maini. Initial, faptul ca zborul indelugat si repetat prezinta riscuri pentru sanatate nu a fost recunoscut pana cand cercetatorii nu au facut publice cazuri de oameni care s-au imbolnavit din aceasta cauza. Cercetatorii spun ca oricine foloseste computerul pentru perioade lungi ar trebui sa faca exercitii frecvente pentru picioare si talpi si sa ia pauze regulate de folosire a monitorului.

Dureri insuportabile de cap

Potrivit medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi, numarul persoanelor diagnosticate cu artroza cervicala este in crestere in tara noastra din cauza utilizarii excesive a computerului. Aceasta afectiune apare de obicei la persoanele in varsta. „In ultima vreme am consultat multi pacienti cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani care au venit la spital prezentand dureri mari de cap si la coloana vertebrala. A fost nevoie de cateva zile de investigatii pentru a ne da seama ca e vorba de artroza cervicala", declara recent pentru presa locala dr. Ioan Streltov. Lasata netratata, aceasta boala cauzeaza dureri insuportabile de cap, senzatia de ameteala si dureri ale coloanei vertebrale.
×
Subiecte în articol: IT