O elveţiancă a fost concediată, după ce conducerea companiei a fost sesizată că profilul de Facebook al angajatei apare activ, în condiţiile în care aceasta invocase probleme de sănătate pentru a pleca de la muncă.
Compania elveţiană de asigurări Nationale Suisse, a declarat că angajata a cerut o pauză şi s-a dus acasă să se întindă puţin, din cauza unei migrene. În timp ce femeia se "odihnea" acasă, un coleg a observat că profilul acesteia de Facebook era activ şi a reclamat acest fapt conducerii.
"Mai degrabă abuzul de încredere, decât activitatea respectivei pe Facebook a condus la încetarea contractului de muncă", au declarat reprezentanţii Nationale Suisse. Drept urmare, angajata concediată a depus o reclamaţie împotriva companiei, invocând dreptul la intimitate, în care preciza faptul că angajatul care a reclamat-o şi-a făcut special cont pe Facebook pentru a deveni unul din prietenii ei şi pentru a o monitoriza.
Aceasta a recunoscut ulterior că a accesat Facebook-ul de pe telefonul personal, în timp ce se odihnea.
Citește pe Antena3.ro