x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget DEZBATERE - Traduceri şi trăsnăi

DEZBATERE - Traduceri şi trăsnăi

de Alexandru Radescu    |    07 Mar 2008   •   00:00
DEZBATERE - Traduceri şi trăsnăi

Directiva Europeană privind reţinerea datelor de trafic de către operatori, “tradusă 100%” de către Ministerul Comunicaţiilor, este considerată drept o “trăsnaie” de către secretarul de stat Constantin Teodorescu.

 

 

La două săptămâni după ce Guvernul a aprobat controversatul proiect de lege privind reţinerea datelor, un secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor susţine că actul respectiv este o “trăsnaie” din cauza problemelor tehnice pe care le ridică. Potrivit lui Constantin Teodorescu, MCTI nu a făcut decât să ia directiva europeană privind reţinerea datelor, să facă o traducere 100% şi să înmâneze actul în cauză Guvernului. “Altfel, suntem ameninţaţi de procedura de infringement”, a spus ieri secretarul de stat Teodorescu. Legea în cauză va fi discutată săptămâna viitoare şi în Parlament şi ar putea suferi modificări, mai ales că o delegaţie UE va sosi în România, a adăugat reprezentantul ministerului. Comisarul european Viviane Reding va efectua o scurtă vizită în Bucuresţi şi va purta o serie de discuţii cu oficiali români.

 

 

Masă rotundă. Biroul de Informare al Consiliului Europei de la Bucureşti a găzduit ieri o dezbatere pe marginea legii privind păstrarea datelor de trafic de către operatorii de comunicaţii electronice, la iniţiativa Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet. Pentru reprezentantul INTERLAN, aplicarea respectivei directive în România ar putea duce la abuzuri din partea autorităţilor, dar ar implica şi costuri suplimentare pentru aparatura de stocare.

 

 

Prezent la discuţii, profesorul de drept Joseph Cannataci (ex-preşedinte al Comitetului de experţi în protecţia datelor al Consiliului Europei) a arătat cum toată problematica protecţiei informaţiilor personale (elaborată în ultimii 20 de ani) a fost aproape “strivită” de aceea a terorismului şi a reţinerii datelor.

Un rol major în presiunea “data retention” asupra “data protection” îl au şi măsurile poliţieneşti din SUA şi Marea Britanie.

alex.rădescu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: IT