x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Europenii nu mai pot fara celular cu camera

Europenii nu mai pot fara celular cu camera

30 Oct 2004   •   00:00

Pana la sfarsitul anului, in Europa se vor vinde de patru ori mai multe telefoane cu camera decat in 2003, estimeaza analistii de la Gartner, citati de BBC.

ALEXANDRU RADESCU

La nivel mondial, estimarile arata ca pana la sfarsitul lui 2004 se vor vinde 159 milioane de celulare echipate cu camera, ceea ce ar insemna o crestere de 104%, in raport cu anul precedent.

Acelasi raport Gartner considera ca 70% din telefoanele mobile vandute la nivel mondial vor fi cu camera video, un procent care va fi atins in 2008. Pentru piata japoneza, 95% dintre telefoanele mobile vandute aici vor fi echipate cu camera video, pana in 2008.

In ceea ce priveste vanzarile totale de celulare pe trimestrul al treilea, conform unui studiu Strategy Analystics (preluat de International Herald Tribune), s-au vandut 168 milioane de terminale, cu 25% mai mult decat anul trecut. Pana la sfarsitul anului se vor vinde la nivel mondial 670 milioane de celulare, fata de 517 milioane unitati vandute in 2003.

CLASAMENTUL PRODUCATORILOR. Conform studiului Strategy Analitics, dupa raportarile producatorilor de telefoane mobile pe trimestrul al treilea din 2004, prima pozitie este detinuta in continuare de Nokia, care detine 29,7% din piata. Locurile doi si trei apartin companiilor Motorola si Samsung cu 13,9%, respectiv 13,54% din piata mondiala. In continuarea clasamentului apare Siemens cu 7,45%, urmata de LG, 7%, care a trecut inaintea lui SonnyEricsson, ce detine 6,4% din piata terminalelor.

×
Subiecte în articol: IT