x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget EVENIMENT / 2009 începe cu MacWorld şi CES

EVENIMENT / 2009 începe cu MacWorld şi CES

de Alexandru Radescu    |    05 Ian 2009   •   00:00

Pentru lumea IT&C, anul debutează cu cele două mari show-uri găzduite de americani: MacWorld şi Consumer Electronics Show.



7 milimetri cel mai subţire televizor LCD expus la Consumer Electronics Show


Consumer Electronics Show, primul mare eveniment al producătorilor de electroniceîn toiul crizei economice
Credit: afp/mediafax


Fanii Apple, adunaţi la San Francisco sau instalaţi în faţa computerelor conectate la internet, aşteaptă cu nerăbdare deschiderea unei noi ediţii MacWorld. Conferinţa debutează astăzi şi se întinde pe parcursul a cinci zile, o ediţie specială având în vedere că Apple a anunţat că nu va mai expune în anii următori. Nimeni nu ştie exact care sunt noutăţile, dar zvonurile nu lipsesc. Se vorbeşte despre un iPhone cu stocare de 32GB, dar şi despre un nou membru al familiei: Nano. Inspirat din divizia de playere a producătorului, ar fi vorba de un iPhone de dimensiuni mai mici, dar şi mai ieftin. De asemenea, ar putea fi prezentat şi un nou iMac, iar pcworld.com scrie şi despre disponibilitatea Picassa pentru Mac.

TACTIL ŞI SUBŢIRE
Tot în această săptămână începe şi Consumer Electronics Show, eveniment care se desfăşoară în Las Vegas. Târgul electronicelor se deschide la 8 ianuarie şi ţine până duminică, 11 ianuarie. Dacă la ediţia din 2008, printre "vedete" s-au numărat electronicele verzi şi prezentările Yahoo! sau Nintendo, la CES 2009 ar trebui să fim cu ochii după netbook-uri cu ecran tactil şi televizoare cu ecrane şi mai subţiri. Astfel, companiile Asus şi Intel ar urma să aducă la standuri modele de netbook-uri cu ecrane touchscreen, existând însă zvonuri şi despre alţi producători din domeniu.

În zona computere ultraportabile, i4u.com vorbeşte despre OQO Model 2+ cu procesor Intel Atom la 1.86GHz, 2GB RAM şi ecran tactil. Versiunea anterioară avea doar 1GB RAM şi procesor 1.6GHz, cu ecran de 5 inci. Pe segmentul LCD-uri, Samsung aduce în Las Vegas un LCD cu ecran de 7 mm, mai subţire decât un model Philips (8 mm), prezentat anul trecut la IFA (Berlin). O altă noutate aşteptată la CES 2009 este USB 3.0, tehnologia anunţată de Symwave urmând să asigure o viteză mai mare a conexiunilor aflate astăzi la stadiul 2.0.

STATISTICĂ
La ediţia din 2008, la CES au participat 2009 de companii, numărul firmelor din afara SUA fiind cu 21% mai mare decât în 2007.

Show-uri fără Jobs şi Bill Gates

CES 2008 a fost evenimentul în care Bill Gates şi-a anunţat retragerea din funcţiile executive pe care le mai deţinea la compania al cărei cofondator este: Microsoft. Şi-a agăţat de gât o chitară şi a stat pe scenă alături de chitaristul Slash, fost component al trupei Guns’n’Roses. O combinaţie de rock&gaming, având în vedere că Slash este personaj în Guitar Hero 3. La MacWorld 2009, show-ul va fi mai "sărac" din cauza absenţei lui Steve Jobs, preşedinte Apple şi cofondator al companiei alături de Steve Wozniak. Absenţa este pusă pe seama condiţiilor de sănătate ale lui Jobs.

×
Subiecte în articol: IT