x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Google Earth ar putea fi interzis în India

Google Earth ar putea fi interzis în India

10 Dec 2008   •   00:00

Un tribunal din India a fost sesizat pentru a impune o interdicţie serviciului Google Earth, pe fondul suspiciunilor că programul online a fost folosit de autorii atacurilor teroriste de la Bombay, soldate cu peste 170 de morţi.

Potrivit The Times, o petiţie a fost depusă la o instantţă din Bombay în care se arată că Google Earth "i-a ajutat pe terorişti să organizeze atacurile". Avocatul Amit Karkhanis a cerut tribunalului blocarea imaginilor prezente pe Google Earth despre zonele sensibile din India.

×
Subiecte în articol: IT