x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Google nu împarte banii cu editorii de presă

Google nu împarte banii cu editorii de presă

27 Ian 2010   •   00:00

Google nu intenţionează să împartă veniturile din publicitate cu editorii de presă din Franţa, chiar dacă pe platforma de agregare de ştiri Google News se face trimitere la articole din ziarele controlate de aceştia.



Google nu a reuşit să ajungă la un acord cu reprezentanţii Sindicatului naţional al presei cotidiene (Syndicat national de la presse quotidienne - SPQN), se arată în ediţia electronică a cotidianului Le Figaro.

Oficialii Google sunt de părere că publisher-ii trebuie să fructifice singuri traficul pe care îl generează link-urile de pe Google News.

Utilizatorii acestei platforme pot vedea doar titlurile articolelor din întreaga presă franceză. Pentru a citi integral conţinuturile, utilizatorii accesează link-uri care îi redirecţionează de pe platforma Google News pe paginile web ale ziarelor.

Pe de altă parte, un studiu recent a evidenţiat faptul că majoritatea celor care accesează Google News nu citesc decât titlurile materialelor. Aceste date i-au făcut pe editori să pună sub semnul întrebării presupusul trafic pe care îl generează Google News pe propriile lor pagini online.

"Nu ajungem la un acord cu Google în ceea ce priveşte valoarea conţinuturilor produse de site-urile ziarelor", a declarat Pierre Conte, director general adjunct al cotidianului Le Figaro şi preşedinte al regiei Figaro Medias.

Pe de altă parte, Google le-a propus editorilor francezi să îşi lanseze propria platformă online, unde să publice conţinuturi accesate doar cu plată.

"Această propunere demonstrează că motorul de căutare vrea să stabilească relaţii serioase cu editorii francezi, dar noi nu mai putem continua în acest sens fără o recompensă materială pentru informaţiile noastre. Mingea este în terenul Google", a declarat un reprezentant al unei companii de publishing din Franţa.

Editorii care fac parte din SPQN intenţionează, totuşi, să facă tot posibilul să schimbe atitudinea Google. De asemenea, reprezentnaţii sindicatului se vor întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţi ai Microsoft.

×
Subiecte în articol: redactie