Gigantii IBM si Hewlett-Packard ar fi implicati intr-un caz de coruptie privind informatizarea administratiilor din Polonia, potrivit cotidianului polonez Rzeczpospolita, relateaza AFP.
Contactat de AFP, purtatorul de cuvant al politiei anticoruptie (CBA) Jacek Dobrzynski a refuzat sa confirme sau sa dezminta informatiile publicate de ziarul polonez.
Aceste informatii au fost publicate dupa ce CBA a anuntat miercuri arestarea unui functionar de rang inalt din conducerea Politiei Nationale poloneze si a doi membri din conducerea unei companii IT poloneze - NetLine potrivit Rzeczpospolita -, acuzati toti trei de fapte de coruptie legate de dare si luare de mita.
"Presedintii societatii NetLine arestati ieri (miercuri) cooperau indeaproape cu IBM si HP ", scrie publicatia poloneza.
La inceputul anului, CBA a arestat mai multi functionari de rang inalt si doi fosti directori de firme IT , acuzati de fapte de coruptie in cadrul unor licitatii, a declarat Dobrzynski.
Purtatorii de cuvant ai IBM si HP in Polonia au confirmat in mod implicit implicarea in caz a unor fosti angajati.
"Hewlett-Packard Polska coopereaza deplin cu autoritatile poloneze in cadrul anchetei si nu comenteaza desfasurarea acesteia", a declarat pentru AFP purtatoarea de cuvant a companiei, Anna Marciniak, subliniind ca unul dintre barbatii inculpati, Tomasz Z., "nu mai este angajat HP Polska din februarie 2010".
La randul sau, IBM "ia nota cu privire la informatii de presa referitoare la un fost angajat IBM", a declarat purtatorul de cuvant al grupului in Polonia, Tomasz Stachera.
"Noi luam acest caz foarte in serios si cooperam cu toate institutiile implicate in ancheta. Nu vom face comentarii in acest stadiu", a precizat el.