S-a tot speculat în ultima vreme că Huwei P9 vine cu o cameră duală, am avut parte chiar şi de o serie de imagini mai neclare, dar de data aceasta avem posibilitatea să privim clar camerele de 12 MP de pe dispozitiv.
Noobz.ro anunţă că, pozele cu Huawei P9 vin de la nimeni altul decât Evan Blass de la Venture Beat, ne permit să privim mai îndeaproape flagship-ul cu cameră principală duală pe care compania îl va lansa în 2016, ca de altfel şi partea din faţă a dispozitivului.
Potrivit sursei citate de Blass, care a avut ocazia să pună mâna pe dispozitiv, P9 se aşteaptă să fie lansat în prima jumătate a anului 2016. Smartphone-ul high-end va avea un display Full HD de 5.2 inchi, vine cu procesor Kirin 950, Mali-T880 GPU, 3 GB de RAM şi 32 GB memorie internă.
Este menţionată, de asemenea, informaţia potrivit căreia vor exista 2 variante ale dispozitivului, de 64, respectiv 128 GB, deşi sursa sugerează că nu există nicio informare viabilă cu privire la această posibilitate.
Huawei P9 va avea o baterie de 3900 mAh, care poate fi comparată cu cea a altor dispozitive flagship de aceeaşi dimensiune. Mai mult decât atât, Huawei P9 se presupune că va veni cu port USB Tip-C, un senzor de amprentă pe spate şi sistem de operare Android 6.0.1 Marshmallow.
Citește pe Antena3.ro