29 februarie 2008
ACHIZIŢIE. Producătorul de soluţii informatice Siveco a preluat integral compania de IT Latona, din Bulgaria, printr-o tranzacţie de trei milioane de euro. Preţul efectiv de achiziţie este de două milioane, restul de un milion reprezentând valoare investiţiilor care vor fi derulate de Siveco la firma Latona. Cele două companii au colaborat anterior la un proiect pentru Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate din Bulgaria.
PENTRU SITE-URI. Cel mai popular motor de căutare al paginilor web, Google, se implică şi în domeniul creării acestora. Compania lansează un serviciu gratuit care permite crearea de site-uri uşor de gestionat, care vor rula pe computerele Google, putând fi astfel accesate de oriunde prin intermediul unei conexiuni la internet. Serviciul reprezintă un concurent direct pentru corespondentul său din portofoliul Microsoft, SharePoint, pentru care sunt percepute însă taxe de licenţiere.
INVESTIGAŢII. Autorităţile japoneze din domeniul concurenţei investighează companiile producătoare de display-uri Sharp şi Hitachi Display, suspectate că au fixat preţurile LCD-urilor înainte de a le furniza către Nintendo pentru consolele DS ale acestora. O încălcare a legilor antimonopol ar putea fi penalizată cu amenzi de până la 10% din vânzările companiilor găsite vinovate. De la debutul din 2004 al consolelor DS au fost vândute peste 64 de milioane de unităţi.
Citește pe Antena3.ro