Mari furnizori de servicii online din Statele Unite vor sa depisteze si sa blocheze circuitul pe Internet al imaginilor cu continut de pornografie infantila.
Companiile AOL, Microsoft, Yahoo, EarthLink si United Online vor sa dezvolte o tehnologie comuna prin care sa identifice imaginile cu copii abuzati si sa alcatuiasca o uriasa baza de date. Aceasta initiativa a aparut in momentul in care politicienii americani dezbat o lege prin care providerii de Internet sa fie obligati sa stocheze informatii despre traficul pe Internet. Baza de date va trebui sa contina anumite coduri prin care sa fie identificate acele imagini. In acest fel, ISP-istii ar putea sa le depisteze si sa le blocheze, sa nu mai circule pe Internet. Mailurile cu atasament imagine vor fi scanate in cautarea acelor imagini. Fiecare companie va depune cate un milion de dolari si va asigura asistenta tehnica pentru a dezvolta tehnologia optima prin care sa fie identificate, "urmarite" si blocate imaginile cu copii abuzati. In Marea Britanie exista o decizie prin care furnizori de Internet blocheaza accesul la site-uri care contin materiale de pornografie infantila.Citește pe Antena3.ro