x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Inventatorul “WWW” cere Guvernelor să facă accesibile online informaţiile de interes public

Inventatorul “WWW” cere Guvernelor să facă accesibile online informaţiile de interes public

18 Mar 2010   •   00:00

Timothy John Berners-Lee, inventatorul World Wide Web, cere Guvernelor să facă accesibile online informaţiile de interes public, în special în ţările în curs de dezvoltare, pentru a promova transparenţa, informează BBC News online.

Berners-Lee, cel căruia I se datorează internetul aşa cum îl ştim azi, a declarat că "deschiderea datelor şi menţinerea neutralităţii reţelei" este tot atât de importantă ca libertatea de expresie.

În prezent, el este consilier la un proiect derulat în Marea Britanie, data.gov.uk, care face disponibile în mediul online informaţii din sectorul public, până acum ascunse publicului larg.

"Accesul la informaţii de interes public în mediul online a devenit, în prezent, un drept fundamental al omului", a precizat specialistul, care a subliniat că afirmaţia sa este legitimă în special în cazul ţărilor în curs de dezvoltare.

"Deschiderea Guvernelor la informaţii este un factor fundamental, care determină investitorii să ia decizii", a spus el.

În Brazilia, un site care publica informaţii despre averile demnitarilor, a generat multe controverse în planul politic. Berners-Lee a dat exemplul acestui site, care a contribuit la restructurarea clasei politice, prin eliminarea din cursa electorală a sute de politicieni corupţi.


×
Subiecte în articol: redactie