Un “supercalculator' fabricat de compania japoneza Fujitsu a devenit cel mai rapid computer din lume, potrivit clasificarii TOP 500, realizate de universitatile germane si nord-americane si preluata marti de ziarul Nikkei, transmite EFE.
Lista TOP 500 este intocmita de doua ori pe an, iar la ultima monitorizare specialistii au desemnat computerul japonez “K' drept cel care indeplineste cel mai rapid sarcinile pentru care a fost programat.
“Supercalculatorul' firmei Fujitsu, creat in colaborare cu institutul nipon de cercetare Riken, a putut efectua 8.160 de miliarde de operatiuni pe secunda, de peste trei ori mai mult decat calculatorul considerat a fi cel mai rapid la clasificarea anterioara, respectiv computerul chinez Tianhe-1A.
Proiectul “K' se bazeaza pe o investitie estimata la circa 112 miliarde de yeni (975 milioane de euro), calculatorul urmand sa fie folosit pentru realizarea previziunilor referitoare la schimbarea climatica, a precizat agentia de stiri Kyodo.
Laureatul Premiului Nobel pentru Chimie din anul 2001 si, totodata, presedintele Institutului Riken, Ryoji Noyori, a sustinut ca Japonia isi poate demonstra cu adevarat puterea in domeniul stiintei si in cel al tehnologiei.