x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Jocul saptamanii: Pro Evolution Soccer 3

Jocul saptamanii: Pro Evolution Soccer 3

18 Mai 2004   •   00:00

Cel mai tare joc de fotbal

Fifa a fost ani intregi singurul joc ce a contat pe piata jocurilor de fotbal. Ei bine, cineva vine tare din urma. Criticii spun despre Pro Evolution Soccer 3 ca este cel mai bun joc de fotbal al tuturor timpurilor. Pana acum, putea fi jucat numai pe Playstation, insa creatorii sa-i au anuntat ca la toamna va aparea varianta imbunatatita, pentru PC-uri.

Spre deosebire de FIFA, totul este foarte realist: jucatorii scapa din cand in cand mingea de sub control, dribling-urile sunt variate si spectaculoase. Intrarile prin alunecare sunt foarte greu de efectuat pentru ca arbitrul fluiera imediat fault daca ai atins adversarul „la glezna".

Pe langa modul de joc clasic in care poti schimba jucatorul pe care il controlezi dupa bunul plac, exista posibilitatea sa iti alegi un jucator si sa il controlezi doar pe acela pe toata durata meciului. O idee interesanta, mai ales pentru multyplayer.

Pentru a juca acest joc sunt suficiente un procesor de 1,4 Ghz, 256 MB Ram si o placa video 3D de 32Mb. (Cristian Ionita)

×
Subiecte în articol: IT