Eastman Kodak a iniţiat acţiuni legale împotriva Apple şi Research in Motion pentru încălcarea unor patente în domeniul camerelor foto, în producţia telefoanelor iPhone, respectiv BlackBerry.
Compania a depus o plângere la Comisia pentru Comerţ Internaţional din SUA, în care acuză că cele două părţi au folosit ilegal o tehnologie de vizualizare a imaginilor.
De asemenea, Kodak a deschis două acţiuni împotriva Apple la un tribunal din New York, în care reclamă încălcarea patentelor legate de camerele foto digitale şi anumite procese computerizate.
Kodak, care a încheiat amiabil dispute privind patentele cu LG şi Samsung, vrea să obţină compensaţii pentru folosirea tehnologiei sale şi este dispusă la negocieri cu Apple şi RIM.
Potrivit Reuters, compania cere Comisiei pentru Comerţ Internaţional din SUA să împiedice comerţul Apple şi RIM cu echipamente în litigiu.
Citește pe Antena3.ro