Lansarea globală a celui de-al doilea add-on din World of Warcraft nu a ocolit România, şi în noaptea de 12 spre 13 noiembrie s-au vândut peste 2.000 de bucăţi din mult aşteptatul Wrath of the Lich King (foto).
Fanii WoW (peste 11 milioane de plătitori de taxă lunară) beneficiază de ieri de o nouă serie de aventuri: un nou tărâm (Northrend), clasa Hero (Death Knight), atingerea nivelului 80 şi multe alte elemente "fantastice".
Jocul s-a dovedit extrem de popular în România, la sfârşitul anului trecut contabilizându-se 35.000 de jucători plătitori. Prima extensie a jocului online, Burning Crusade, s-a lansat în ianuarie 2007 şi s-au vândut aproximativ 2,4 milioane de exemplare în prima zi de la lansare şi 3,5 milioane în prima lunăWoW: Wrath of the Lich King costă 140 de lei, poate fi jucat doar online şi necesită instalarea anterioară a WoW şi a expansion-ului The Burning Crusade. Pentru colecţionari există şi un pachet "Collector’s Edition", care cuprinde, între altele: coloană sonoră, interviuri cu producătorii, carte cu imagini din joc nepublicate etc. Preţul, pe măsura pasi-unii: 300 de lei.
Citește pe Antena3.ro