În timp ce inginerii europeni lucrează la repararea aceleratorului de particule LHC, predecesorul, său, Tevatron, aflat la Fermilab în Illinois, SUA, produce particule care nu pot fi explicate, scrie NewScientist. Cercetătorii care monitorizează particulele produse în urma coliziunii dintre protoni şi antiprotoni, accelerate ulterior de Tevatron, au descoperit cel puţin doi miuoni (particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului şi cea a protonului, n.r.) neobişnuiţi. În mod normal, particulele se formează într-o conductă cu diametrul de 1,5 centimetri, astfel că fizicienii au fost surprinşi când au observat că aceşti miuoni s-au creat înafara acesteia. Cercetătorii nu pot explica comportamentul acestor particule, dar menţionează că sunt necesare teste suplimentare pentru a trage o concluzie. Există însă teoreticieni care spun că acest fenomen confirmă existenţa materiei fizice necunoscute, susţinând că este posibil ca o particulă necunoscută, produsă în timpul coliziunii, s-a deplasat aproximativ un centimetru pe marginea conductei, dezintegrându-se apoi în miuoni.
NOI ROBOŢI CHIRURGI
Într-un laborator al Muzeului de Ştiinţă din Londra, oamenii
de ştiinţă încearcă să pună la punct o nouă generaţie de instrumentar medical
care va simplifica chirurgia robotizată, informează Reuters, preluată de msnbc.
com. Un şarpe robotizat care să pătrundă în organism prin orificii naturale
pentru a efectua operaţii, eliminând astfel inciziile, este unul dintre
viitoarele dispozitive. Deşi utilizarea roboţilor în acest domeniu este uneori
contestată, cei care folosesc astfel de dispozitive spun că această metodă înseamnă
mai puţină traumă, recuperare rapidă şi distrugere redusă a ţesutului.
BAMGOO, MAŞINUŢA DIN
BAMBUS
Cercetătorii japonezi au prezentat ultima inovaţie în
domeniul mijloacelor ecologice de transport, automobilul construit aproape
integral din lemn de bambus. BamGoo cântăreşte 60 de kilograme şi este “verde”
deoarece funcţionează pe baza alimentării cu energie electrică. Construită cu
ajutorul tehnicilor de prelucrare a bambusului specifice zonei, BamGoo poate să
atingă o viteză de până la 50 de kilometri pe oră la o singură alimentare.
Cercetătorii nu ştiu încă dacă acest automobil va reuşi să treacă, totuşi, cu
succes de testele în ceea ce priveşte siguranţa transportului.
BOXE AUDIO PERFORMANTE
Peliculele confecţionate din nanotuburi de carbon pot fi
componenta de bază a următoarei generaţii de boxe audio performante şi ieftine,
scrie NewScientist. Cercetătorii chinezi au descoperit că, supuse unui curent
electric alternativ, acestea, se comportă ca nişte difuzoare, generând sunete
foarte puternice. Potrivit cercetătorilor, oscilaţiile rapide de temperatură,
rezultate în urma trecerii curentului electric, generează oscilaţii de presiune
asupa aerului din apropierea nanotuburilor, acest fenomen producând sunetele. “Un
parametru cheie care determină eficienţa generării sunetului este raportul
capacitate calorică pe suprafaţă”, spune omul de ştiinţă chinez Kaili Jiang.
SCANERUL DE CREIERE
Cercetătorii germani au creat un nou dispozitiv de investigaţie
medicală care “citeşte gândurile” astfel încât se pot identifica simptomele
demenţei, scrie New Scientist. Acest dispozitiv interpretează rezultatele
tomografiei pe bază de emisie pozitronică (metodă de obţinere a imaginii funcţionale
în scop medical), “traducând” rezultatele acesteia pentru medicii nespecializaţi
în acest gen de investigaţie. “Un începător asistat de acest sistem poate să îşi
facă treaba la fel de bine ca un expert” spune cercetătorul german Ralph
Buchert, explicând că rezultatele investigaţiei sunt traduse în informaţii de
bază afişate pe ecranul computerului...
FĂRĂ MAŞINI ECOLOGICE
Un judecător federal a interzis circulaţia maşinilor hibrid
de taxi pe străzile din New York,
informează Associated Press. Magistratul a oprit proiectul primarului Michael
Bloomberg de a schimba, până în anul 2012, taxiurile obişnuite cu cele
ecologice care au consum eficient de combustibil. Motivul interzicerii acestor
maşini hibrid este faptul că acestea nu sunt conside-rate suficient de sigure
pentru transportul de persoane. Bloomberg susţine că, dacă legea utilizării
acestui tip de automobile ar fi fost aprobată, fiecare maşină de taxi intrată în
circuit ar fi consumat patru litri de benzină pentru a parcurge 40 de
kilometri, constituind un avantaj în comparaţie cu actualele maşini de taxi
care, cu acelaşi consum de combustibil, parcurg, în medie, 22 de kilometri. În
prezent, în New York există 13.000 de taxiuri, dintre care 1.500 sunt
automobile ecologice hibrid.