Gigantul IBM intenţionează să deschidă la Târgu-Mureş Centrul de Excelenţă în Cercetare “Transilvania”. Centrul va angaja cercetători din zona universităţilor transilvănene iar instruirea şi perfecţionarea acestora se va face în centrele de cercetare IBM din întreaga lume. Compania americană va contribui cu know-how, expertiză si va pune patente la dispozitia centrului.
Centrul va avea ca arii de competenţă domenii precum sănătate, farmaceutică, nanotehnologie, ştiintele vieţii şi oraşe inteligente (“smart cities”).
În acest sens, primarii municipiilor Alba Iulia, Braşov, Cluj Napoca au semnat azi un Memorandum de înţelegere cu primarul municipiului Targu-Mureş pentru susţinerea iniţiativei de înfiinţare a centrului de cercetare. De asemenea, un memorandum de Înţelegere a fost semnat şi între Primarul oraşului Targu Mureş, Dorin Florea şi Vice-preşedinte global al IBM Research, Thomas Revees.
Următorul pas, preconizat pentru luna iunie 2011, va fi înfiinţarea centrului şi încheierea unui acord de cercetare între părţi.