Nokia a prezentat în cadrul Mobile World Congress (MWC) 2016 noua strategie în urma preluării cu succes a companiei Alcatel-Lucent, dezvoltarea tehnologiilor de generaţie viitoare 5G şi IoT fiind principalele direcţii strategice ale Nokia, potrivit unui comunicat al companiei, remis, joi, AGERPRES.
'Ne propunem să creştem substanţial investiţiile în 5G pe parcursul acestui an şi să turăm la maximum motoarele pentru inovaţie în această direcţie. 5G trebuie să devină rapid o realitate, pentru că această tehnologie este esenţială în dezvoltarea unor soluţii şi produse IoT de importanţă majoră. Dacă ştim că 5G poate ajuta la salvarea de vieţi, poate îmbunătăţi mediul înconjurător, făcându-ne viaţa mai bună, trebuie să accelerăm dezvoltarea', a declarat Rajeev Suri, preşedinte şi CEO Nokia, în cadrul MWC 2016.
'Combinând Nokia şi Alcatel-Lucent, poziţia Nokia este îmbunătăţită dramatic, noua companie adresând o piaţă de 141 de miliarde de euro. Ce le putem oferi acum clienţilor noştri şi clienţilor acestora este fără precedent', a subliniat Suri.
Potrivit Nokia, noua soluţie de acces radio 5G AirScale poate fi implementată indiferent de tehnologie, de la 2G la LTE Advance Pro şi până la 5G, atunci când va fi cazul. Aceasta include şi o nouă celulă îmbunătăţită, care va oferi consumatorilor o experienţă superioară oricărei alte soluţii şi va utiliza cu 60% mai puţină energie decât celula anterioară Flexi.
Achiziţia Nakina, care va fi finalizată, conform estimărilor, în primul trimestru al anului 2016, face parte din priorităţile Nokia de a oferi cea mai sigură reţea pentru 5G şi IoT. Achiziţia este în concordanţă cu viziunea Nokia de a prelua companii mici, dar care dezvoltă tehnologii noi şi capacităţi unice.
Noul fond de investiţii IoT are în vedere companii promiţătoare din industrii precum connected enterprise, produse IoT pentru consumatorul final, automobile inteligente, echipamente medicale digitale, precum şi tehnologii care au în focus soluţii big data şi instrumente de analiză. Fondul va sprijini Nokia să identifice oportunităţi de business şi să pună bazele tehnice pentru piaţa de produse IoT în continuă creştere, se arata în comunicatul companiei remis AGERPRES.
La MWC 2016, Nokia face publică viziunea asupra unei varietăţi importante de soluţii, tehnologii şi tendinţe, dar şi asupra produselor deja lansate. În cadrul Nokia's Experience Center, din Hall 3, standurile 3B şi 3D, au loc o serie de demonstraţii pe parcursul expoziţiei cu noua cameră profesională de realitate virtuală OZO, lansată în vara anului 2015.
La finalul anului 2015, Nokia şi Alcatel-Lucent au avut vânzări cumulate de 26,6 miliarde de euro, au făcut investiţii în cercetare de 4,5 miliarde de euro şi aveau 40.000 de cercetători şi oameni de ştiinţă, precum şi un cash flow de 10 miliarde de euro.