x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget NOUTATE PE PIAŢĂ/Asigurare pentru telefoane mobile!

NOUTATE PE PIAŢĂ/Asigurare pentru telefoane mobile!

de Alexandru Radescu    |    04 Dec 2008   •   00:00

Disponibilitatea unor terminale scumpe, o rată de penetrare a telefoniei mobile de peste 130%, dar şi o "atracţie" a infractorilor pentru celulare (peste 20% din totalul tâlhăriilor), toate acestea au dus la apariţia asiguratorilor de "telefoane mobile". 



Pentru 7 lei pe lună, mobilul e asigurat în caz că este furat
Foto: iStock

O  astfel de iniţiativă, o noutate absolută pe piaţa românească, aparţine retailer-ului GSM Say, companiei de asigurări AIG România şi companiei de brokeraj în asigurări Gras Savoye.

PROCEDURA
Asigurarea se poate face doar pentru terminalele cumpărate din magazinele Say, clientul urmând să plătească lunar suma de 7 lei. În cazul unei daune, AIG va despăgubi asiguratul prin intermediul magazinelor retailer-ului GSM, înlocuindu-i telefonul mobil care i-a fost furat cu acelaşi tip de telefon mobil. Dacă terminalul nu mai este disponibil în reţeaua de magazine, acesta poate fi înlocuit cu un alt tip de telefon având aceleaşi performanţe şi funcţionalităţi cu dispozitivul asigurat, atât timp cât valoarea acestuia nu depăşeşte valoarea iniţială a celui asigurat.

DOSAR STUFOS
Să nu credeţi că simplul fapt al constatării furtului este suficient pentru a primi un telefon nou! Clientul trebuie mai întâi ca în maximum 48 de ore de la producerea incidentului să facă o plângere la secţia de Poliţie în raza căreia s-a produs furtul.
Clientul are la dispoziţie un număr de telefon (specificat în certificatul de asigurare) la care poate suna să semnaleze companiei AIG producerea acestui neplăcut eveniment. De aici i se va comunica pas cu pas ce trebuie să facă în continuare: dovada că i s-a înregistrat plângerea la Poliţie şi factura în original de cumpărare a telefonului. Urmează ca AIG să cerceteze cazul şi în maximum 30 de zile clientului i se eliberează o dovadă scrisă de soluţionare a acestui caz. Cu această dovadă, clientul vine în oricare dintre magazinele retailer-ului Say pentru a fi despăgubit.

×
Subiecte în articol: IT