x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Presa chineză acuză Google de “legături” cu Guvernul american

Presa chineză acuză Google de “legături” cu Guvernul american

22 Mar 2010   •   00:00

Agenţia de presă oficială din China atacă Google, declarând că ar avea "legături strânse" cu Guvernul american.

Potrivit agenţiei oficiale a autorităţilor chineze, Xinhua, Google le furnizează serviciilor de stat americane un număr record de rezultate ale căutărilor efectuate pe motorul său de căutare. De asemenea, agenţia de presă chineză a mai acuzat Google că încearcă să schimbe stilul de viaţă al chinezilor impunându-le valori tipic americane.

"Oficiali de rang înalt ai Google au legături strânse cu Guvernul american. Deja nu mai este un secret că mulţi experţi în securitate de la Pentagon vin de la Google", se arată într-un material al agenţiei Xinhua, preluat de BBC News Online.

Reprezentanţii Google au negat, însă, că serviciile lor ar fi influenţate de Guvernul american.

Potrivit unor speculaţii de pe piaţă, atacurile presei chineze vin pe fondul pregătirilor Google de a anunţa că se va retrage din China, din cauza cenzurii asupra rezultatelor căutărilor efectuate pe motorul de căutare Google.cn.

"Decizia de a ne reevalua activităţile de pe piaţa din China aparţine Google şi numai Google", a declarat un purtător de cuvânt al companiei americane.

Google este al doilea cel mai popular motor de căutare din China, după Baidu, un motor de căutare chinez.

Pe de altă parte, reporterii agenţiei de presă Xinhua au mai scris că legile privind internetul vor rămâne neschimbate în China indiferent dacă Google pleacă sau rămâne pe această piaţă.

"Ambiţia unei companii de a schimba regulile din China privind internetul se vor dovedi a fi ridicole", se mai arată în materialele Xinhua.

De mai multe zile, pe piaţa americană şi internaţională circulă zvonuri privind retragerea Google de pe piaţa chineză, începând din 10 aprilie. Oficial, Google nu a anunţat încă dacă se va retrage sau nu din China. Săptămâna trecută, Guvernul chinez a avertizat Google că ar trebui să respecte legislaţia locală chiar dacă decide să îşi închidă operaţiunile pe această piaţă.

Investitorii au început deja să vândă acţiunile pe care le deţineau în cadrul Google, mai mulţi experţi considerând o certitudine retragerea companiei americane din China, la două luni după ce a anunţat că nu va mai tolera cenzura impusă de guvernul local.

Pe de altă parte, guvernul de la Beijing a ţinut să le amintească reprezentanţilor Google că nu agreează presiunile. Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului a declarat că Google ar trebui să se supună legilor, chiar dacă decide să îşi închidă operaţiunile din China.

"Când au intrat pe piaţa chineză, în 2007, le-a fost specificat în mod clar că trebuie să respecte legile chineze. Sperăm că Google, chiar dacă rămâne pe piaţa din China sau dacă se retrage, va respecta legile chineze", a declarat purtătorul de cuvânt. "Chiar dacă îşi închide operaţiunile, procesul ar trebui să se desfăşoare în conformitate cu legislaţia chineză", a mai spus el.

Legislaţia chineză prevede ca Ministerul Comerţului să fie informat de către companiile străine despre planurile lor de retragere de pe piaţă.

 

×
Subiecte în articol: redactie