Intel a prezentat astăzi în România noua familie de procesoare mobile, desktop şi pentru sisteme încorporate, 2010 Core, disponibile în retail prin intermediul producătorilor de computere.
Lansarea procesoarelor Core i7, i5 şi i3 coincide cu apariţia noului proces de producţie pe 32 nanometri (un nanometru = a miliarda parte dintr-un metru). Tehnologia pe 32 nm este utilizată pentru a produce procesoare la preţuri accesibile, dar şi pentru a integra grafică de înaltă definiţie în procesor. Teoretic, peste 60 milioane tranzistori pe 32nm ar putea să încapă pe vârful unui ac.
Familia Core este dotată şi cu tehnici de reducere a consumului de energie, precum cea numită “hurry up and get idle” (“lucrează mai repede şi intră în modul “idle”!) sau “HUGI”, care permite procesoarelor să îşi finalizeze rapid sarcinile, conservând astfel durata de viaţă a bateriei.
De asemenea, seria Core este considerată prima care integrează grafică în procesoarele PC mainstream. Intel HD Graphics suportă şi jocuri 3-D, fără a fi necesară adăugarea unei plăci video suplimentare.
Citește pe Antena3.ro