Gigantul software a înregistrat, în primul trimestru, un profit net de 2,98 miliarde dolari, în scădere cu 32%, însă investitorii au afişat o atitudine optimistă, datorită eforturilor companiei de a reduce costurile şi progreselor realizate în dezvoltarea următorului sistem de operare, Windows 7.
Veniturile Microsoft au scăzut cu 6% faţă de primele trei luni din 2008, la 13,65 miliarde de dolari, iar profitul operaţional a urcat cu 3%, la 4,44 miliarde de dolari. Potrivit reprezentantilor, compania a reuşit, însă, să reducă şi cheltuielile operaţionale, cu 9%.Rezultatele financiare raportate includ cheltuieli excepţionale de 290 milioane de dolari generate de disponibilizări în cadrul planului de reducere a personalului cu 5.000 de angajaţi, anunţat anterior. Totodată, compania a înregistrat costuri de 420 milioane de dolari legate de revizuirea în sens negativ a valorii unor investiţii. Microsoft nu a prezentat nicio proiecţie de profit pentru acest an, după ce a retras estimările în ianuarie, însă anticipează o situaţie dificilă pe pieţele de computere personale, servere şi hardware pentru "cel puţin încă un trimestru.
"În timp ce am prefera ca redresarea să fie rapidă şi nedureroasă, considerăm din păcate că va fi lentă şi graduală. Nu am remarcat nicio îmbunătăţire la finele trimestrului care să ma încurajeze, să-mi sugereze că am atins podeaua şi începem să ne ridicăm", a declarat, într-o conferinţă telefonică, directorul financiar executiv al Microsoft, Chris Liddell.
Microsoft derulează în prezent măsuri de reducere a cheltuielilor şi a anunţat, în ianuarie că va reduce personalul cu 5.000 de angajaţi, peste 5% din totalul de 98.000, în următoarele 18 luni.