x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Profitul trimestrial Apple s-a dublat: peste 11 miliarde dolari

Profitul trimestrial Apple s-a dublat: peste 11 miliarde dolari

25 Apr 2012   •   10:42
Profitul trimestrial Apple s-a dublat: peste 11 miliarde dolari

Profitul net al Apple a urcat de aproape doua ori in primele trei luni ale acestui an, la 11,6 miliarde de dolari, depasind semnificativ asteptarile analistilor de pe Wall Street, datorita cresterii puternice a vanzarilor iPhone, in special in China, transmite Reuters.

Temerile ca Apple nu va putea mentine ritmul de crestere a vanzarilor iPhone au provocat in ultimele doua saptamani deprecierea actiunilor companiei cu 13%. Titlurile companiei au revenit insa puternic aseara la New York, urcand cu 7% dupa prezentarea rezultatelor.

Veniturile companiei americane au crescut cu 58% in primele trei luni din an, al doilea trimestru al anului fiscal 2011-2012, la 39,18 miliarde de dolari.

Profitul net al gigantului american a depasit cu peste 20% media estimarilor analistilor.

In perioada corespunzatoare a anului trecut, compania a avut venituri de 24,66 miliarde de dolari si un profit net de 5,98 miliarde de dolari.

Volumul vanzarilor iPhone a scazut la 35 milioane de unitati, fata de 37 milioane in ultimele trei luni ale anului trecut, cand a fost lansata pe piata cea mai noua generatie a telefonului. Totodata, vanzarile din trimestrul al patrulea calendaristic sunt sustinute de sezonul sarbatorilor de iarna. Totusi, Apple a vandut de aproape dn oua ori mai multe smartphone-uri in primele trei luni din acest an fata de perioada similara din 2011, reiese din raportul companiei.

iPhone a adus in perioada analizata incasari de 22,69 miliarde de dolari, fata de 12,29 miliarde dolari in primele trei luni ale anului trecut.

Vanzarile tabletei iPad au fost usor sub estimari, de 11,79 milioane unitati, fata de 15,43 milioane in ultimele trei luni din 2011, respectiv 4,69 milioane in primul trimestru al anului trecut.

Apple a inregistrat incasari de 6,59 miliarde dolari din vanzarile iPad si serviciile asociate tabletei, de aproape trei ori mai mult fata de nivelul de 2,8 miliarde dolari din perioada similara a lui 2011.

Costurile sub estimari cu materiale si materii prime au contribuit de asemenea la cresterea puternica a marjei de profit a companiei.

Lansarea iPhone 4S in China, Taiwan si Hong Kong a crescut veniturile Apple in regiune de cinci ori, la 7,9 miliarde de dolari.

×
Subiecte în articol: iphone profit Apple smartphone ipad tableta