x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Reacţie ANRCTI

Reacţie ANRCTI

de Jurnalul National    |    12 Mar 2008   •   00:00

Comunicărea comerciala nesolicitata a fost înregistrată la ANRCTI la sfârşitul anului 2007 şi semnala faptul că pe adresele de poştă electronică ale reclamantului au fost primite mai multe comunicări comerciale nesolicitate ce promovau un newsletter şi imaginea societăţii comerciale “Urban şi Asociaţii”.

Comunicărea comerciala nesolicitata a fost înregistrată la ANRCTI la sfârşitul anului 2007 şi semnala faptul că pe adresele de poştă electronică ale reclamantului au fost primite mai multe comunicări comerciale nesolicitate ce promovau un newsletter şi imaginea societăţii comerciale “Urban şi Asociaţii”. În urma investigaţiilor întreprinse de personalul de control al ANRCTI, s-a constat că această societate efectua comunicări comerciale nesolicitate (fără a avea în prealabil consimţământul expres al destinatarului) şi aceasta a fost sancţionată contravenţional cu suma de 1.000 de lei. Procesul verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii a fost încheiat în data de 5 martie 2008, urmând a fi transmis contravenientului.

În primele două luni ale anului 2008, ANRCTI a primit un număr de aproximativ 50 de plângeri având ca subiect primirea de comunicări comerciale nesolicitate, plângeri care se află în acest moment, de asemenea, în investigaţie. 

 

×
Subiecte în articol: IT