x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Resurse IT&C in educatie

Resurse IT&C in educatie

30 Ian 2005   •   00:00

In cadrul manifestarilor "Zilele Unirii", a avut recent loc la Focsani intalnirea cu tema "Resurse IT&C in educatie", organizata de Colegiul National Unirea, Primaria Focsani si Inspectoratul Scolar Vrancea.

In prima parte a zilei, numerosi elevi s-au confruntat intr-un interesant concurs, printre castigatori numarandu-se mai multi participanti la concursul national de soft educational Cupa SIVECO, competitie ajunsa deja la a treia editie.

De un interes deosebit s-a bucurat si dezbaterea cu tema: "Strategii pentru dezvoltarea utilizarii IT&C in educatie" la care au participat profesori si inspectori scolari, elevi, reprezentanti ai unor importante companii producatoare de software educational din Romania si specialisti in domeniul instruirii asistate de calculator.

Dezbaterile au adus in discutie aspecte legate de actualul proiect de informatizare a invatamantului romanesc si propuneri pentru continuarea rezultatelor pozitive generate de programul SEI.

"SEI inseamna cu mult mai mult decat o simpla livrare de componente software si hardware. Inseamna instruire, instalare, configurare, suport tehnic, si, cel mai important, transferul de know-how pe care furnizorii acestui proiect il fac dinspre ei catre sistem", a spus Florin Ilia, directorul Departamentului Internet Space din cadrul companiei SIVECO Romania.

"Cel mai elocvent exemplu este faptul ca, de cateva luni, Casele Corpului Didactic din mai toate judetele desfasoara cursuri acreditate de initiere in informatica si de folosire a platformelor de eLearning care au loc fara interventia furnizorilor si prin care vor putea trece gradual toti profesorii din invatamantul preuniversitar."

Initiativele de acest gen suplinesc lipsa formarii initiale a profesorilor in utilizarea calculatorului si contribuie la formarea unui mecanism care permite sistemului sa se autointretina, instruind si generatiile viitoare de dascali.

Asa cum a rezultat din dezbateri, eforturile depuse de furnizori pentru realizarea transferului de know-how si inregistrarea de progrese in utilizarea IT&C in educatie nu intarzie sa dea roade. Daca in anul 2000, conform unui studiu dedicat, doar 7% dintre profesorii romani stiau sa deschida un computer, in ultimii trei ani au fost instruiti in utilizarea TIC in educatie, numai in cadrul SEI, circa 20.000 din cei 60.000 de profesori de liceu.

"Ne aflam in fata primului program coerent de utilizare a calculatoarelor. Am exemplul concret al judetului Suceava, unde in prezent exista 753 de profesori neinstruiti, dar 950 de profesori instruiti, si s-a plecat de la nimic", spunea inspectorul Vlad, de la Inspectoratul Scolar Judetean Vrancea.

Referitor la seminarul de la Focsani si regretand ca nu a fost invitat pentru dezbateri, Valentin Bucur, de la ISJ Brasov, declara: "Intrucat in liceele brasovene se mai intampla si lucruri bune (nu numai rele, asa cum doresc unii sa (ne) convinga), la Grupul Scolar Auto din municipiul Brasov, interesul pentru utilizarea laboratorului informatizat si a platformei AEL este foarte mare. Zilele trecute, dl Razvan Peste, administratorul AEL din aceasta unitate, imi relata, citez: "Solicitarile din partea profesorilor pentru utilizarea materialelor educationale existente in AEL - lectii si teste - la ore sunt atat de multe incat ne-ar mai trebui cateva laboratoare pentru a le putea da curs. Unii profesori vin chiar cu materiale proprii si doresc sa le utilizeze la ore in AEL. Aceste solicitari s-au inmultit vizibil o data cu aparitia lectiilor destinate disciplinelor tehnice, care evident sunt mai numeroase in grupurile scolare. Sunt convins ca in multe unitati scolare lucrurile, stau la fel, dar nu au cui sa o spuna (exista inca reticenta in ceea ce priveste postarea de mesaje pe forumul MEdC)".

Astfel de exemple sunt tot mai numeroase si dovedesc cu prisosinta ca procesul de informatizare a invatamantului este un proces complex, in cadrul caruia implicarea beneficiarilor este esentiala.
×
Subiecte în articol: IT