x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Românii, conectaţi la Ovi Store

Românii, conectaţi la Ovi Store

de Alexandru Radescu    |    31 Ian 2011   •   13:47
Românii, conectaţi la Ovi Store

Acumulatorii telefoanelor mobile rămân în continuare “punctul slab” pentru industria telecom, în special când vine vorba despre segmentul smartphone. Iar dacă nu putem face nimic pentru a smulge mai multă energie de la baterii, măcar să putem “monitoriza” consumul. Nu e nevoie de studii de piaţă pentru a face această descoperire, reiese până şi din statisticele magazinelor virtuale de aplicaţii. 

Potrivit reprezentanţilor Nokia România, în top 3 al aplicaţiilor descărcate din Ovi Store, în ultima lună, se regăsesc Battery Monitor, Finger Print Lite (securizare prin amprentă) şi Shazam (identificare melodii). Pe de altă parte, în România, cele mai multe descărcări din Magazinul Ovi se efectuează de pe terminale Nokia 5800 Xpress Music. Aplicaţia cea mai căutată de români în Ovi Store oferă informaţii detaliate despre nivelul de energie din acumulator, estimare utilizare, timp de încărcare etc. La nivel global însă, cea mai descărcată aplicaţie din “magazinul” Ovi a fost jocul High Speed 3D, urmat de eBuddy60 signed Free (permite acces la reţele sociale şi clienţi Messenger) şi Skype (telefonie prin internet, VoIP).

Dacă ne uităm la rapoartele firmelor de cercetare de piaţă, observăm o adevărată explozie în industria aplicaţiilor mobile, un business de peste 15 miliarde de dolari în 2011 şi de aproape 60 miliarde de dolari în 2014! Estimarea aparţine Gartner, care mai arată că dacă în 2010 s-au descărcat peste 8 miliarde de aplicaţii mobile, prognoza pentru acest an se apropie de 18 miliarde de aplicaţii, majoritatea fiind însă gratuite (81%).

În mod clar, piaţa este dominată în continuare de App Store (Apple), dar succesul smartphone-urilor cu Android, precum şi puzderia de tabletPC-uri care urmează să fie lansate în acest an vor modica semnificativ graficele până la sfârşitul anului.

×