x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Salvamontul, acum si pe Android

Salvamontul, acum si pe Android

de Alexandru Radescu    |    21 Ian 2013   •   15:19
Salvamontul, acum si pe Android
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images
Vodafone România lansează aplicatia “Salvamont”, cu ajutorul căreia echipele Salvamont pot localiza mai uşor turiştii care se aventurează pe trasee montane necunoscute sau care suferă un accident si au nevoie de ajutor.

Aplicaţia este disponibilă în prezent pentru toţi utilizatorii telefoanelor cu SO Android, indiferent de reţea, şi poate fi descărcată din Google Play. Special pentru utilizatorii Vodafone, traficul de date în cadrul aplicaţiei este gratuit.

Persoana care foloseşte aplicaţia poate notifica în timp real dispeceratul Salvamont, cu ajutorul ‘tab-ului’ SOS, atunci cand are nevoie de ajutor. Echipele Salvamont pot localiza poziţia telefonului, coordonatele geografice şi nivelul bateriei. Chiar dacă telefonul nu mai este în raza de acoperire a reţelei de telefonie folosite, traseul parcurs va fi memorat pe perioada monitorizarii, iar la prima conexiune în reţea, dispeceratul Salvamont va putea vedea din nou coordonatele locaţiei utilizatorului. 

În perioada urmatoare va fi lansată şi versiunea iOS pentru telefoanele iPhone.

Cu zece luni în urmă, Vodafone a lansat şi  site-ul mobil m.osalvamont.org, utilizat de peste 40.000 de persoane.

×
Subiecte în articol: vodafone salvamont aplicatie Android