x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Smartphone multimedia, varianta 3.0

Smartphone multimedia, varianta 3.0

de Alexandru Radescu    |    18 Apr 2011   •   11:52
Smartphone multimedia, varianta 3.0

Echipate cu cameră foto şi capabile să înregistreze imagini în mişcare, telefoanele mobile păşeau, cu puţini ani în urmă, pe noi teritorii, iar analiştii se grăbeau să facă tot felul de comentarii. Depăşind orice prognoză, rezoluţia camerei creştea rapid şi pe lângă pixeli şi lentile, celularul îngloba şi alte platforme tehnologice.

Nici nu se conturase bine universul multimedia şi a venit firesc conectarea cu universul online: încărcarea fotografiilor şi a clipurilor video, direct din terminal, totul coroborat cu up-grade în reţelele operatorilor. În această versiune multimedia 2.0 şi-au făcut loc şi site-urile de socializare. Iată că anul 2011 face saltul aşteptat: procesoare dual-core pentru redare FullHD, rulare direct pe televizor de ultimă generaţie, filmare şi redare 3D, conectare la alte echipamente electronice din casă.

Pe piaţa românească, startul noii ere l-a dat LG Optimus 2X, primul smartphone cu noua platformă Nvidia Tegra 2, disponibil deocamdată doar la Vodafone. Fişierele video HD din terminal pot fi urmărite pe un tv compatibil, fie prin conexiune USB, fie wireless. De asemenea, jocurile din terminalul pot fi rulate pe tv, folosindu-ne de smartphone ca de un joystick.

Coreenii nu se vor opri aici: la începutul verii vor aduce şi Optimus 3D, un smartphone cu lentilă dublă pentru filmare 3D, ecran cu redare tridimensională, dar fără a necesita ochelarii speciali. Tot la începutul verii trebuie să sosească pe piaţa locală Nokia X7 şi HTC Sensation.

Alături de E6, modelul X7 este primul smartphone al companiei finlandeze înzestrat cu versiunea îmbunătăţită de Symbian, respectiv "Anna". X7 pune accentul pe divertisment, având un ecran de 4 inci (AMOLED), cameră de 8 MP (filmare HD, 720p), dar nu duce lipsă de pachetele software pentru business. HTC Sensation este echipat cu procesor dual-core Snapdragon şi sistem de operare Android v2.3 şi 768 MB RAM. Asigură conectivitate Wi-Fi, HSDPA (14Mbps) şi bluetooth 3.0, iar camera foto are o rezoluţie de 8MP (filmare HD la 1080p). Nu se ştie dacă serviciul Watch, pentru descărcare şi închiriere de filme, va fi disponibil de la lansare pe piaţa românească. Evident, nu puteam încheia această scurtă listă fără a menţiona Sony Ericsson Xperia Play, un smartphone dezvoltat pe baza consolei PlayStation. Terminalul, disponibil la noi spre sfârşitul lui iunie, va rula şi jocuri 3D care exploatează avantajele grafice şi comenzile consolei.

×
Subiecte în articol: smartphone