x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

08 Dec 2009   •   00:00

8 decembrie 2009



LICITAŢII DIGITALE
Primele două multiplexuri destinate trecerii la televiziunea digitală se vor acorda prin licitaţii separate, în termen de şase luni de la adoptarea unei hotărâri de Guvern, a declarat ieri preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu. Actul normativ urmează să fie aprobat în următoarele 14 zile iar Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii lucrează la caietele de sarcini pentru organizarea selecţiei. Procesul de trecere de la televiziunea analogică la cea digitală trebuie să fie definitivat până la 1 ianuarie 2012, în conformitate cu obligaţiile pe care România şi le-a asumat faţă de Uniunea Europeană.

INTERESE AUSTRIECE
Operatorul Austrian Broadcasting Services ar putea să participe la licitaţia pentru achiziţionarea unui multiplex în cadrul trecerii la televiziunea digitală, a declarat ieri directorul general Michael Wagenhofer. Radiocom a anunţat deja că va participa la licitaţia TV digital. Infrastructura Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii ar putea transmite peste doi ani, prin investiţii estimate între 50 şi 60 milioane de euro, programe tv în format digital pentru mai mult de 90% din populaţia ţării, potrivit lui Marian Ioniţă, director în cadrul operatorului.

×
Subiecte în articol: IT