Smartphone-urile, tabletele PC, camerele şi jocurile video, produse extrem de dependente de industria din Japonia parţial paralizată de cutremur, se vor scumpi din acest motiv şi vor avea loc şi unele întârzieri ale livrărilor, dar vânzările nu vor fi afectate, consideră analişti citaţi de AFP.
"De la semiconductoare la ecrane şi până la electronice auto şi de consum, efectele seismului din Japonia continuă să se propage la nivel mondial", a declarat Dale Ford, vicepreşedinte al companiei de consultanţă IHS, care a reiterat că baza industrială japoneză a fost afectată.
Japonia asigură 15%-20% din producţia electronică mondială şi ocupă poziţii cheie în anumite domenii care pot afecta sectorul mondial de profil, a declarat Jean-Philippe Dauvin, analist la compania Decision.
Dauvin a arătat că 30% din jocurile video, 40% din camerele video şi aparatele foto şi 15% din televizoarele vândute la nivel mondial sunt fabricate în Japonia.
De exemplu, "40-50 de fabrici de cipuri din cele 140 existente în Japonia sunt închise. Componente precum cipurile DRAM şi NAND sunt indispensabile tabletelor PC şi aparatelor smartphone, dar şi decodoarelor TV. Altele sunt incluse în ecrane plate sau baterii", a spus Dauvin.
În decurs de o lună, vor avea loc întreruperi în procesul de aprovizionare, preţurile cipurilor vor creşte, ceea ce va duce la majorarea preţurilor produselor finite", a spus Dauvin.
Aparatele iPad şi iPhone ale Apple sunt fabricate în cea mai mare parte în China dar includ componente high tech japoneze şi vor fi afectate. "Produsele noi, care generează creşteri, vor fi afectate în mod special. Într-un smartphone există semiconductoare de 100 de euro, inclusiv memorii şi componente japoneze", a explicat analistul.
În plus, vor fi afectate camerele video, televizoarele şi jocurile video fabricate în Japonia. La nivel mondial, analiştii anticipează un deficit de ofertă, întârzieri în livrarea produselor, oprirea fabricaţiei în unele cazuri, cu impact asupra veniturilor.
Dauvin a adăugat că este dificil de estimat când va fi reluată producţia în Japonia, având în vedere cutremurele care afectează activitatea fabricilor şi raţionalizarea consumului de electricitate.
În opinia sa, activităţile nu vor reveni complet la normal înainte de toamnă.