x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget TEHNOLOGIE/Ecranul tactil, noua ofensivă a notebook-urilor

TEHNOLOGIE/Ecranul tactil, noua ofensivă a notebook-urilor

de Alexandru Radescu    |    17 Ian 2009   •   00:00
TEHNOLOGIE/Ecranul tactil, noua ofensivă a notebook-urilor

Dacă vânzările de notebook-uri au "salvat" piaţa globală de computer în ultima parte a anului trecut, noua atracţie în domeniu o reprezintă modelele cu ecran tactil. Cel puţin la nivel de marketing.



În ceea ce priveşte minicomputerele, formula de succes pe piaţă a fost o combinaţie de tehnologie şi design la care s-au adăugat preţurile de maximum 500 de euro. La cele două modele cu touchscreen prezentate săptămâna trecută de Asus, preţul produsului mai ieftin se învârte în jurul sumei de 380 de euro, producătorul reuşind să rămână în zona de preţ care a adus succes familiei Eee. Totuşi, nu numai în segmentul modelelor "mini" găsim ecrane touchscreen.

Un touchsmart HP cu ecran de 12 inci (prezentat la sfârşitul anului trecut) are preţuri care nu coboară sub 1.000 de dolari, modelul intrând în altă categorie de clienţi. Şi MSI vine pe piaţă cu produse echipate cu ecran tactil. Familia Wind NetOn are deocamdată diagonale de 16, 19 şi 22 de inci. Modelul AE1901 are procesor Intel dual-core Atom, iar consumul de energie este mai scăzut cu 20% decât la un computer normal.

ELEVI SĂRACI
Şi Intel a profitat de primul mare eveniment al industriei de electronice de consum pentru a prezenta noua versiune de ClassmatePC, un minicomputer folosibil acum şi ca tablet. Designul pivotant la 180 de grade, camera rotativă şi ecranul tactil vizează o interacţiune flexibilă la clasă şi o mai bună "colaborare" între profesori şi elevi. Modelul este prevăzut cu procesorul Atom, are o tastatură impermeabilă la apă, iar, în modul tablet, ecranul are o caracteristică de "respingere a palmei", concepută pentru  a permite copiilor să scrie firesc, odihnindu-şi palma pe display-ul tactil. Classmate PC-urile sunt create de diverşi pro­du­cători independenţi: Magellan PC al companiei JPSC din Portugalia,  Tera-Mobile Edu 891 al companiei Wortmann din Germania. În funcţie de valoarea comenzilor, pentru elevi din zone defavorizate, preţul variază între 200$ şi 500$.


Laptopurile se transformă şi în tablet pentru utilizatori

Cele două modele de notebook-uri convertibile în tablet cu ecran tactil de la Asus sunt T91 (foto) şi 101H.
Despre T91 se spune că ar fi disponibil comercial în următoarele două luni. Are un ecran cu diagonală de 8,9 inci, 1 GB RAM, vine echipat cu Tuner tv, platformă GPS, transmiţător FM şi cântăreşte un kilogram. Ca sistem de operare, foloseşte XP Home Edition, iar procesorul este Intel Atom.

Modelul 101H are un ecran de 10 inci, dar nu se ştie încă nimic despre preţ. Platforma GPS nu este disponibilă doar la noile modele Asus, regăsindu-se şi la un model Sony prezentat tot săptămâna trecută. Este vorba despre Vaio P cu ecran de 8 inci (1.600 x 800 pixeli), sistem de operare Vista şi 2 GB RAM, stocare HDD şi SSD, preţurile variind de la 900 la 1.500 de dolari. Dar nu are ecran tactil.


×
Subiecte în articol: IT ecran tactil