x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Teroristul 007, dispecerul Al-Qaeda

Teroristul 007, dispecerul Al-Qaeda

de Cristian Ionita    |    12 Sep 2005   •   00:00
Teroristul 007, dispecerul Al-Qaeda

Comunicarea in interiorul temutei retele a sauditului Osama ben Laden este asigurata de un as anonim al calculatoarelor.

De cateva luni, Irhabi 007 le scapa printre degete autoritatilor americane. Este un hacker extrem de abil, despre care agentiile spun ca detine un rol-cheie in operatiunile desfasurate de Al-Qaeda pe Internet.

Mai multi experti din cadrul agentiilor americane au recunoscut ca guvernul a alocat resurse serioase pentru capturarea hacker-ului. Vanatoarea s-a transformat intr-o joaca de-a soarecele si pisica: de mai bine de un an, Irhabi 007 loveste si apoi dispare.

SERVER AMERICAN. In urma cu doua luni, Laura Mansfield, analist la Northeast Intelligence Network, a descoperit mai bine de 100 de fisiere apartinand teroristilor, depozitate pe serverul care gazduia pagina de Internet a Departamentului pentru Autostrazi si Transporturi din Arkansas. Fisierele fusesera ascunse acolo de Irhabi 007, folosindu-se de faptul ca serverul nu fusese securizat.

Au fost gasite fisiere cu mesaje video din partea lui Ossama ben Laden si materiale despre atentatele de la 11 septembrie.

Depozitul a fost mutat pe site-ul Departamentului pentru Autostrazi dupa ce, cu cateva luni in urma, un alt depozit al lui Irhabi fusese descoperit pe un server apartinand Universitatii George Washington.

CHEIE. Oficialitatile spun ca este posibil ca Irhabi sa nu fie un terorist inrait, dar afirma ca este un element-cheie in reteaua Jihadului, care foloseste Internetul pentru comunicatii, recrutarea adeptilor, strangerea banilor si propaganda. "Nu stim daca Irhabi 007 este un barbat sau o femeie - un terorist Al-Qaeda sau un pusti de 16 ani ascuns intr-o pivnita. Dar este un personaj destul de important si devine din ce in ce mai popular", spune expertul in terorism Rita Katz, citata de New York Post.

DECAPITARI. Potrivit unui alt expert in terorism, Evan Kohlmann, Irhabi 007 a jucat un rol-cheie in distributia si difuzarea casetelor video cu decapitari de ostatici in Irak, orchestrate de Abu Musaf Zarqawi. Desi serviciile de informatii occidentale fac eforturi substantiale pentru a bloca pe Internet comunicatiile teroriste, hacker-ul reuseste cumva sa le mentina functionale, fara sa fie prins. Mai mult, exista un mesaj din partea lui Irhabi, in care acesta pretinde ca se afla pe teritoriul SUA. Autoritatile spun ca este posibil sa fie cetatean american.

CITAT:
"Nu stim daca Irhabi 007 este un barbat sau o femeie - un terorist Al-Qaeda sau un pusti de 16 ani ascuns intr-o pivnita" - Rita Katz, reprezentanta Institutului SITE, ce monitorizeaza comunicatiile Al-Qaeda pe Internet

×
Subiecte în articol: IT irhabi