x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Tot mai multi copii se întâlnesc cu necunoscuti cu care au comunicat online

Tot mai multi copii se întâlnesc cu necunoscuti cu care au comunicat online

de Alexandru Radescu    |    17 Mai 2009   •   00:00

Potrivit unui raport european, în Polonia, Cehia si România, un copil din cinci accepta sa se întâlneasca cu necunoscuti cu care a comunicat prin intermediul calculatorului.



Majoritatea copiilor cu vârsta între 10 si 14 ani posteaza pe internet informatii personale (nume, adresa, vârsta, scoala la care învata etc.).

La nivel european, un copil din 11 accepta sa se întâlneasca cu necunoscuti cu care a comunicat prin intermediul calculatorului.

Cele mai recente studii la nivel mondial arata ca peste 60% dintre copii si adolescenti utilizeaza programe pentru chat în fiecare zi. Trei din patru copii care folosesc internetul sunt gata sa comunice informatii personale despre ei si despre familiile lor în schimbul unor bunuri sau servicii. Pentru urmatorii ani, studiile preconizeaza ca unul din cinci copii va cadea victima anual criminalitatii informatice.

Începând cu data de 4 mai 2009, site-ul www.sigur.info pune la dispozitie si componenta „Helpine”, unde copiii, adolescentii, parintii si profesorii pot adresa întrebari si primi informatii si sfaturi privind siguranta copiilor pe Internet.

×
Subiecte în articol: IT