x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Turcia a blocat YouTube

Turcia a blocat YouTube

19 Ian 2010   •   00:00

Turcia a blocat 3.700 de site-uri din raţiuni politice, această acţiune fiind condamnată de reprezentanţii OSCE, care cer reformarea legislaţiei privind liberatatea de expresie.



Milos Haraszti, reprezentantul OSCE pe probleme legate de libertatea de expresie, a sesizat blocarea de către guvernul turc a câtorva mii de site-uri "din motive politice şi arbitrare". El a atras atenţia că legislaţia turcă privind internetul nu protejează liberatatea de expresie în ţară, motiv pentru care ar trebui modificată.


"În forma sa actuală, Legea 5651, cunoscută şi sub numele de Legea privind Internetul din Turcia, nu doar limitează libertatea de expresie ci şi restricţionează sever accesul cetăţenilor la informaţii", a declarat Haraszti pentru The Independent.

Dintre site-urile blocate de autorităţile turce fac parte YouTube şi anumite pagini Google.

"Chiar dacă anumite forme de conţinut sunt evaluate ca negative şi merită să fie sancţionate, legea nu este potrivită. Prin blocarea accesului la mii de site-uri, Turcia a paralizat practic reţelele de socializare şi numeroase platforme online", a spus Haraszti.

"Unele dintre argumentele oficiale pentru a bloca internetul sunt arbitrare, au raţiuni politice şi sunt incompatibile cu angajamentele privind libertatea de expresie ale OSCE", a adăugat reprezentantul organizaţiei.

Haraszti a spus că legislaţia turcă a eşuat să protejeze libertatea de expresie, jurnaliştii continuând să fie sancţionaţi penal şi riscând să fie condamnaţi la închisoare pentru iniţiativele lor.



×
Subiecte în articol: redactie